Un tată avea un fiu tare neascultător. De fiecare dată când venea acasă, fiul aducea cu el și vestea despre o nouă năpastă sau necaz pe care l-a făcut. Aproape deznădăjduit, tatăl s-a gândit la o metodă de a-i atrage atenția fiului său, spre cele bune, și și-a zis în sine astfel:
– Voi bate câte un cui în tocul ușii pentru fiecare necaz sau greșeală a fiului meu…
Astfel, a început tatăl cel îndurerat să bată aproape în fiecare zi câte un cui în tocul ușii. Când tocul ușii s-a umplut de cuie, încât cu greu se mai putea găsi un locșor pentru a mai bate un nou cui, tatăl și-a chemat fiul și, arătându-i locul cu pricina, i-a zis:
– Uite, fiule, aici am bătut cate un cui, pentru fiecare greșeală a ta!
Văzând și înțelegând cele ce făcea tatăl său, fiul s-a mâhnit mult în inima lui, pentru durerea tatălui. Privind spre mulțimea cuielor, fiul a hotărât să-și răscumpere fiecare greșeală cu câte o faptă bună. După prima faptă bună, el și-a chemat tatăl în fața ușii, rugându-l să scoată un cui. După a doua faptă bună, el a mai scos încă unul, și tot așa, până la cel din urmă cui.
În ziua în care a fost scos și ultimul cui din tocul ușii, tatăl și-a îmbrățișat fiul, bucurându-se împreună cu el. Pentru a-l face însă pe acesta să ia aminte, ca nu cumva să revină la greșelile sale cele dintâi, ci mai mult să rămână în faptele cele bune, tatăl său a mai spus:
– Mă bucur mult fiule, văd cum toate cuiele au fost scoase, însă să luăm aminte, găurile făcute de acestea au rămas! Când îi spui omului o vorbă rea sau îi pricinuiești necazuri, în sufletul lui rămâne o rană la fel ca aceste găuri.