18.8 C
București
vineri, octombrie 4, 2024
AcasăBucurestiCine e Vlad Obu, „imitația” fraților Tate care îi învaţă pe băieţi...

Cine e Vlad Obu, „imitația” fraților Tate care îi învaţă pe băieţi „şcoala vieţii” şi dispreţul faţă de femei. Poliția a făcut percheziții în casa lui

Articole Similare

Zelenski mulţumeşte încă o dată României pentru sistemul Patriot

În discursul său video de miercuri seară, preşedintele ucrainean...

Inteligenţa artificială ar putea să revoluţioneze cercetarea

Inteligenţa artificială (AI), cu ajutorul generatoarelor de imagini şi...

Meta a încheiat un pact de partajare a datelor cu băncile din Marea Britanie

Compania-mamă a Facebook, Meta Platforms, a declarat miercuri că...

Poliţiştii au descins joi dimineaţă la şapte adrese din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Prahova, acțiunea fiind legată de dosarul în care sunt arestați preventiv fraţii Tate.

Mai multe dintre aceste locații au legătură cu Vlad Obu, un tânăr român considerat „imitația” fraților Tate, pe care se străduiește să-i copieze și cu care e apropiat.

Bărbatul are aceleași pasiuni ca frații Tate: mașinile scumpe, băuturile de sute de euro și prezența femeilor frumoase. Venit la București din Galați, el e patron de studio videochat şi luptător de arte marţiale. Are și mai multe proprietăți de lux.

Pe rețelele sociale, exploatează imaginea femeilor din cercul de cunoscuți pentru a câștiga notorietate pe internet. Le pune în ipostaze jignitoare și se laudă cu asta.

Mai mult, scrie Observator News, Obu, pe numele lui real Vlad Cristian Obuzic, îşi tatuează femeile cu numele lui şi îşi cultivă imaginea de adevărat guru misogin în online, cu discursuri toxice.

Vlad Cristian Obuzic are 30 de ani şi a ajuns rapid în lumea bună a Capitalei. Şi-a câştigat faima cu un cont de Twitter prin care răspândea discurusile misogine ale celor doi britanici. În scurt timp, a devenit influencer şi model pentru mii de adolescenţi.

blank

blank

blank

Foto: Instagram/ TikTok

La fel ca fraţii Tate, Vlad Obu are şi el „academie de făcut bani”. Pentru 500 de dolari anual, îi învaţă pe băieţi „şcoala vieţii” şi dispreţul faţă de femei. Mai mult, după modelul britanicilor, fetele din anturajul lui au tatuat pe corp numele lui, iar într-un filmuleţ se laudă cu vânătăile de pe corpul iubitei lui.

„Eu mereu am încercat ca percepţia despre mine să fie cât mai aproape de realitate. Am văzut asta la Tate, e chiar mai mult. Viaţa lui reală este mult mai top decât ceea ce vezi pe net”, spunea Vlad Obu, într-un podcast.

Vlad Obu a fost implicat în multe scandaluri. A intrat în vizorul polițiștilor după ce s-a înregistrat când le cerea unor femei să-și omoare copiii, scrie Digi 24.

S-a filmat apoi cum arunca obiecte de la balconul unui apartament din Mamaia, spre trecători, iar Poliția l-a reținut atunci, fiind ulterior condamnat la plata unei amenzi penale.

La fel ca frații Tate, Obu promovează misoginismul, se folosește de femei și le neagă drepturile, pentru a câștiga notorietate în mediul online. Numai pe TikTok, apropiatul fraților Tate are aproape 44.000 de urmăritori.

Bărbatul s-a afișat de mai multe ori pe rețelele sociale cu frații Tate, pentru a le arăta celor care îi urmăresc ce viață de lux și fără griji duc. El are însă și un podcast și la discuțiile urcate apoi pe rețelele sociale, aceștia beau, fumează și au discuții despre scandalurile momentului.

După descinderile la locațiile asociate numelui său, Obu nu a fost nici reținut, nici audiat.

Parteneri