20.4 C
București
duminică, mai 28, 2023
AcasăExterneTribunal special pentru Vladimir Putin. „Criminalii de război trebuie aduşi în faţa...

Tribunal special pentru Vladimir Putin. „Criminalii de război trebuie aduşi în faţa justiţiei. Acum!”

Articole Similare

Soarta președintelui rus Vladimir Putin pare pecetluită. De acum încolo, indiferent ce ar încerca să facă, nu mai are scăpare. Nici măcar dacă moare nu mai poate să evite pedeapsa pentru crimele pe care le-a ordonat.

Parlamentul European a cerut crearea unui tribunal special pentru Vladimir Putin. Liderii celorlalte țări consideră că președintele rus trebuie pedepsit pentru crimele din Ucraina și pentru tot răul făcut omenirii. Parlamentul European a cerut joi, printr-o rezoluţie, crearea unui tribunal internaţional special pentru judecarea lui Vladimir Putin. El trebuie să plătească pentru crimele din războiul din Ucraina, potrivit eurodeputaților.

„Este nevoie urgent ca Uniunea şi statele sale membre, în strânsă cooperare cu Ucraina şi comunitatea internaţională, de preferinţă prin intermedierea Naţiunilor Unite, să facă presiune pentru crearea unui tribunal internaţional special însărcinat cu judecarea crimei de agresiune împotriva Ucrainei comisă de liderii politici şi militari ai Federaţiei Ruse şi ai aliaţilor săi”, cer eurodeputaţii.

Rezoluţia, care nu are un caracter obligatoriu, a fost adoptată cu o majoritate covârşitoare de 472 de voturi pentru (19 împotrivă şi 33 de abţineri).

Vladimir Putin

Crearea unui astfel de tribunal ar acoperi o mare lacună pe care o are actualul dispozitiv internaţional în materie de justiţie penală internaţională”, adaugă eurodeputaţii. Și președinta Parlamentului European a declarat că rușii trebuie să suporte consecințele. „Criminalii de război trebuie aduşi în faţa justiţiei. Acum”, a reacţionat pe Twitter, după vot, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în contextul în care preşedintele Consiliului European, Charles Michel, se deplasează joi la Kiev.

Ce îl așteaptă pe Vladimir Putin

Și preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus crearea unui astfel de tribunal. Ministrul de externe german, Annalena Baerbock, a încurajat această inițiativă. Cu toate astea, Curtea Penală Internaţională (CPI), nu poate judeca „crimele de agresiune” ale Rusiei, deoarece Moscova şi Kievul nu sunt semnatare ale Tratatului de la Roma care a instituit tribunalul.

Comisarul european al Justiţiei, Didier Reynders, a spus marţi, în plenul Parlamentului European, că acest tribunal poate fi făcut doar dacă adună suficiente probe împotriva Rusiei, potrivit Agerpress.

Și Oleksandra Matviiciuk, co-laureată a Premiului Nobel pentru Pace, a cerut ca Vladimir Putin să fie adus în faţa justiţiei internaţionale. Aceasta a mai declarat că totul se va întoarce împotriva liderului de la Kremlin „mai devreme sau mai târziu”.

Parteneri

Engie şi Amazon au deschis cea mai mare fermă agrovoltaică din Italia

Compania franceză Engie şi Amazon au inaugurat vineri cea...