2.9 C
București
vineri, februarie 7, 2025
AcasăPrahovalibera.roMinistrul Economiei și deputatul Bogdan Toader susțin proiecte importante de infrastructură și...

Ministrul Economiei și deputatul Bogdan Toader susțin proiecte importante de infrastructură și industrie din Prahova

Articole Similare

Florin Spătaru, ministrul Economiei, a revenit în județul Prahova, în vizită de lucru, alături de președintele PSD Prahova, Bogdan Toader.

blank

,,Cerere uriaşă a industriei prelucrătoare pentru granturi pentru investiții.

Companiile au solicitat de 10 ori mai mulți bani în comparație cu fondurile schemei de ajutor puse la dispoziție de Ministerul Economiei, în 2022.

Aproape 100 de companii au trimis proiecte pentru granturile puse la dispoziție de Ministerul Economiei prin schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare. 26 dintre acestea au reușit să obtină punctaj de 100% la criteriile de eligibilitate.

Cererea foarte mare mă motivează să continui sprijinul pentru industria prelucrătoare.

La începutul lunii martie deschidem un nou apel pentru încă 150 de milioane de euro, iar din 2024 schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare va deveni schema multianuală, cu un fond de sprijin majorat la 500 de milioane de euro/an.

Acesta a fost principalul mesaj pe care l-am transmis, astăzi, la Ploiești, la o dezbatere organizată de Camera de Comerț Prahova cu mediul de afaceri local”, a spus ministrul Economiei.

,,Am fost alături de domnia sa în vizitele pe care le-a făcut la Slănic, la Băicoi și la Ploiești și mă bucur că județul nostru este în continuare în atenția acestui minister important.

Prima oprire – la Salina Slănic, sucursală a Societății Naționale a Sării – SALROM, unde au început să se materializeze proiectele anunțate în cadrul vizitelor anterioare ale colegului nostru social-democrat. Una dintre veștile bune este că a demarat procedura de achiziție a combinei de extracție a sării, un utilaj special, cu o valoare impresionantă – 5 milioane de euro – care, odată pus în funcțiune, va crește securitatea în exploatare a zăcământului de sare. Și pe partea turistică, domnul ministru a anunțat că anul acesta va fi finalizată consolidarea structurii puțului care va deservi liftul pentru turişti.

În plus, domnul Spătaru va face toate demersurile, alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru reabilitarea infrastructurii de transport feroviar, astfel încât să se reia transportul de sare pe această cale.

A doua oprire – în orașul Băicoi, la primăria din localitate și la o importantă companie producătoare de acoperișuri metalice rezidențiale și industriale, una dintre firmele care s-au dezvoltat continuu, în ciuda problemelor generate de crizele din ultima perioadă.

Ministrul Florin Spătaru a prezentat, ulterior, la sediul din Ploiești al Camerei de Comerț și Industrie Prahova, stadiul schemei de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, unul dintre sectoarele gestionate de Ministerul Economiei.

Politicile publice ale PSD, prin ministerele conduse de colegii noștri, sunt structurate astfel încât să fie susținute atât companiile de stat, cât și cele private. Întâlnirea de astăzi, de la Ploiești, cu reprezentanții mediului de afaceri demonstrează că dialogul direct este una dintre soluțiile pentru problemele actuale, ce nu ar putea fi rezolvate fără înțelegerea reciprocă a tuturor celor implicați”, a declarat deputatul Bogdan Toader.

blank

Parteneri