Componenta, despre care se crede că ajuta la propulsarea unei rachete rusești, a fost scoasă la mal și ridicată de pompierii constănţeni, care au precizat că nu prezintă niciun pericol. Obiectul va fi predat Ministerului Apărării Naţionale, potrivit News.ro.
UPDATE ora 12:12. Potrivit surselor News.ro, componenta descoperită în apropiere de Gura Portiței aparține unei rachete de proveniență rusească.
***
Știrea inițială:
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că duminică seară, echipajul pirotehnic din cadrul ISU a fost solicitat să intervină pentru ridicarea unui element care se presupune a fi de muniţie, scos la mal de valuri, în zona Periboina – Săcele.
„La faţa locului, echipajul format din trei subofiţeri şi un ofiţer a identificat obiectul ca fiind booster de rachetă. Acesta a fost ridicat şi depozitat, iar, în cursul zilei de astăzi, va fi predat structurilor specializate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. (…)”, a anunţat ISU Dobrogea.
Iniţial, componenta fusese prezentată de ISU ca fiind motorul rachetei.
Sursa citată a menţionat că persoanele care găsesc elemente de muniţie au obligaţia să sune la 112, să anunţe primăria din localitate sau cel mai apropiat post de poliţie.