14.5 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăClujFoto & Video | Societatea civilă protestează față de înlăturarea de pe...

Foto & Video | Societatea civilă protestează față de înlăturarea de pe soclu a statuii lui Iuliu Maniu. Reacția primarului Emil Boc

Articole Similare

Mai multe personalități și organizații din sfera societății civile protestează față de înlăturarea monumentului lui Iuliu Maniu din Piața Ștefan cel Mare din Cluj-Napoca. Printre cei care și-au arătat revolta față de cei care au dat dovadă de „ignoranța și lipsă de educație” în cazul monumentului marelui om politic român se numără Ana Blandiana, istoricul Valentin Orga și strănepoți ai lui Iuliu Maniu.

„Am aflat cu stupoare că statuia (bustul) făuritorului de țară, Iuliu Maniu, de la Cluj-Napoca a fost dată jos cu excavatorul pentru lucrări în zona respectivă, despre care Primăria Cluj-Napoca nu a dat până la această oră nici o explicație.

IULIU MANIU este un exemplu și un model pentru toți cei care pun pe primul plan principiile și valorile adevărate pe care a fost clădită această țară și această națiune. În anul în care se împlinesc 150 de ani de la naștere și 70 de ani de la moarte, a împieta asupra memoriei lui IULIU MANIU este cu adevărat un gest reprobabil.

Ignoranța și lipsa de educație morală este la fel de gravă ca și tortura în sine, de aceea, în numele memoriei, al responsabilității față de istoria noastră și al datoriei față de generațiile următoare cerem administrației locale din Cluj-Napoca să dea explicații și să dispună cât mai repede posibil repunerea la loc a monumentului din strada Baba Novac”, se arată în comunicatul semnat de: Fundația Corneliu Coposu – președinte executiv, Ion-Andrei Gherasim; Fundația Academia Civică – președinte, Ana Blandiana; Asociația Casa Memorială Iuliu Maniu”, Bădăcin – președinte, Pr. Cristian Borz; Fundația Culturală Memoria – președinte, Nicolae Constantinescu; Clubul Monarhiștilor Clujeni – președinte, Cornel Jurju; Asociația 21 Decembrie 1989 – președinte, Teodor Mărieș; Fundația Doina Cornea – președinte, Leontin Iuhas

Biblioteca Centrală Universitară Cluj-Napoca – director, Valentin Orga; Familia Boilă M. – strănepoți Iuliu Maniu.

În cursul zilei de ieri, mai mulți clujeni au depus flori pe statuia culcată la pământ la câțiva metri de soclu.

Emil Boc: Statuia lui Iuliu Maniu va fi păstrată pe același amplasament 

blankPrimarul Emil Boc dă asigurări că statuia lui Iuliu Maniu va fi păstrată pe același amplasament. Edilul spune că monumentul a fost luat de pe soclu în contextul lucrărilor care au loc în zona străzilor Mihail Kogălniceanu și Baba Novac.

„În primul rând aș dori să îi asigur pe toți clujenii cu privire la faptul ca statuia lui Iuliu Maniu reprezintă un monument valoros al orașului nostru și statuia va fi păstrată pe același amplasament.

Având în vedere proiectul european aferent străzilor din zona Centrala( Kogălniceanu, Baba Novac etc), statuia a fost luată de pe soclu și așezată lângă zidul bastionului învelită într-o protecție de pânză, pentru ca prin prin proiect se reface cota solului și soclul statuii, după care se repune pe poziție. La fel s-a procedat cu statuile lui Eminescu și Blaga în cadrul proiectului din fața Teatrului Național. Luni vom comunica întregul calendar de lucru în zona pentru informarea tuturor celor interesați. Vă asiguram, încă o dată, de întregul nostru respect și apreciere față de marea personalitate a politicii românești, Iuliu Maniu. (specialiștii nu au recomandat mutarea statuii luate de pe soclu, pe perioada lucrărilor, în vedeta evitării oricărui risc de deteriorare.) Cu respect, Emil Boc”, a transmis Edilul.

Parteneri

Salamul de Sibiu revine oficial în SUA

Primul produs românesc de origine animală exportat pe piața...