15.3 C
București
marți, mai 28, 2024
AcasăEconomicRecord de pasageri pe Aeroportul Iaşi, în 2022 – peste 1,5 milioane...

Record de pasageri pe Aeroportul Iaşi, în 2022 – peste 1,5 milioane de îmbarcări şi debarcări / Noul terminal, de 30.000 de metri pătraţi, va fi gata până la finalul acestui an

Articole Similare

Directorul Aeroportului Iaşi, Romeo Vatră, a scris, sâmbătă, pe Facebook, că, în anul 2022, s-a înregistrat un trafic record de 1.536.000 de pasageri, cu 140 la sută mai mult decât în 2021 şi cu 16,5 la sută mai mult decât în 2019.

El a precizat că aerogara din Iaşi şi-a consolidat poziţia a treia, după Otopeni şi Cluj-Napoca, în topul aeroporturilor în ce priveşte traficul de pasageri.

Directorul Aeroportului ieşean susţine că, pentru 2023, traficul ar putea depăşi ţinta stabilită iniţial, de 1,6 milioane de pasageri.

”Avem încredere că traficul va fi peste nivelul prognozat de noi, de 1,6 milioane pasageri. Un prim semn arată că în luna ianuarie vom avea peste 120.000 pasageri, în timp ce anul trecut, în aceeaşi lună, am avut 53.000 pasageri. Echipa aeroportului este subdimensionată ca număr de personal, dar a reuşit să ducă bine acest efort pe parcursul anului 2022”, a mai spus directorul aeroportului din Iaşi.

Romeo Vatră a declarat că în acest an va fi finalizat noul terminal al aeroportului (T4), care va avea trei niveluri şi o suprafaţă desfăşurată de 30.000 de metri pătraţi.

Noul terminal va avea şapte porţi de îmbarcare, trei fiind prevăzute cu aviobridge-uri, iar alte trei porţi vor funcţiona la parter, în zona Sosiri. Stadiul lucrărilor la terminalul T4 a ajuns la 16 la sută, iar conducerea aeroportului afirmă că se lucrează în ritm susţinut pentru a finaliza lucrările până în decembrie 2023.

 

Parteneri

România va livra grâu Israelului şi va primi tehnologie la schimb

Ministrul israelian al Agriculturii, Avi Dichter, a semnat duminică...