12.6 C
București
luni, octombrie 7, 2024
AcasăExterneSocial-Democrații germani nu exclud susţinerea Ucrainei cu avioane de luptă

Social-Democrații germani nu exclud susţinerea Ucrainei cu avioane de luptă

Articole Similare

În urma deciziei Germaniei de a livra tancuri Ucrainei, lidera Partidului Social-Democrat german (SPD), aflat la guvernare, nu a exclus în mod explicit susţinerea Ucrainei cu avioane de luptă, scrie duminică dpa.

 

Întrebată, duminică, dacă exclude livrarea de avioane de luptă, Saskia Esken a declarat pentru postul ARD că Germania nu este parte a războiului şi că guvernul vrea să „evite acest lucru în viitor”.

„Factorul decisiv este că Germania şi NATO nu sunt parte în acest război”, şi de aceea guvernul german este în strânsă consultare cu omologii din SUA în aceste probleme, a declarat Esken, al cărei partid conduce guvernul de coaliţie al cancelarului Olaf Scholz.

Vezi și Scholz vorbește germanilor despre tancurile Leopard 2 oferite Ucrainei

În acelaşi timp, este important ca Germania să-i arate clar preşedintelui rus Vladimir Putin, prin toate deciziile, că „respingem agresiunea rusă”, a adăugat ea.

Aceste remarci vin după ce guvernul german a promis miercuri Ucrainei livrarea a 14 tancuri Leopard 2 din dotarea Bundeswehr, după ce a aşteptat timp îndelungat un angajament similar din partea SUA.

Parteneri