12.6 C
București
luni, octombrie 7, 2024
AcasăEconomicCătălin Drulă anunţă că prioritatea legislativă a USR, în sesiunea parlamentară, va...

Cătălin Drulă anunţă că prioritatea legislativă a USR, în sesiunea parlamentară, va fi oprirea măsurilor luate de coaliţia PSD-PNL care au dus la scumpiri ce pun în pericol viitorul economiei din România

Articole Similare

Conform lui Drulă, PSD şi PNL îşi alimentează clientela de partid din veniturile suplimentare obţinute la buget în urma scumpirilor, a mai declarat liderul USR, în timp ce pe români îi impozitează prin inflaţie, o taxă mascată.

 

„Premierul din umbră, domnul Ciolacu, mimează grija faţă de problemele oamenilor, dar de când PSD este la guvernare pâinea s-a scumpit cu 25%. S-a scumpit laptele cu 30%, zahărul cu 60%, ratele la credite aproape s-au dublat. Care e răspunsul domnului Ciolacu? Taxe mai mari, frână pe economie, ameninţări împotriva antreprenorilor care produc banii pe care îi cheltuie domnul Ciolacu împreună cu camarila dumnealui”, a afirmat Cătălin Drulă, potrivit unui comunicat de presă al partidului.

 

Sursa citată mai spune că, pe lângă scumpirile imense din ultima perioadă şi banii pe care îi adună la buget din inflaţie, coaliţia PSD-PNL va fi nevoită să introducă creşteri de taxe şi impozite, necesare pentru acoperirea pensiilor speciale şi a sinecurilor.

 

„Guvernul vrea taxe şi impozite mai mari: pe chirie, pe PFA-uri, pe companii, ca să alimenteze pensiile speciale şi să aibă bani de împărţit clientelei politice. România plăteşte 12 miliarde de lei doar pentru pensiile speciale, sumă care ar putea merge către drumuri, către spitale, către şcoli”, a adăugat Drulă.

 

El a mai precizat că România poate ieşi din această criză a scumpirilor, dacă se va pune capăt jafului din bani publici şi dacă actuala majoritate va adopta soluţiile corecte pentru stoparea inflaţiei.

 

„Putem depăşi criza creată de această guvernare dacă oprim risipa din bani publici, dacă eliminăm pensiile speciale, dacă eliminăm fabricile de sinecuri, dacă oprim crearea de posturi la stat pentru clientela de partid, dacă oprim jaful din bani publici”, a concluzionat liderul USR, conform sursei menţionate.

Parteneri