14.5 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăActualitateFiul lui Victor Piţurcă, reţinut de DNA. Procurorii cer arestarea pentru 30...

Fiul lui Victor Piţurcă, reţinut de DNA. Procurorii cer arestarea pentru 30 de zile

Articole Similare

Alexandru Piţurcă, fiul lui Victor Pițurcă, a fost reținut, marți, după mai multe ore de audieri la DNA, în dosarul achiziţiilor de măşti neconforme din pandemie.

Totodată, procurorii cer arestarea pentru 30 de zile atât în cazul directorului general al Romarm, Gabriel Ţuţu, cât şi pentru fiul lui Piţurcă, anunţă DNA, precizând că în cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 31 ianuarie 2023, a unui inculpat, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă”, precizează DNA, referindu-se la fiul selecţionerului Victor Piţurcă, Alexandru.

Alexandru Pițurcă ar fi acceptat condițiile lui Țuțu

Conform DNA, acesta ar fi acceptat condiţiile impuse de Gabriel Ţuţu. „Pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, omul de afaceri ar fi acceptat, în mod direct, condiţiile impuse de inculpatul Ţuţu Gabriel (descrise în comunicatul anterior) în schimbul cărora acesta din urmă ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul M.Ap.N. şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contracte de furnizare produse de protecţie împotriva coronavirusului asocierii din care făcea parte şi societatea administrată de inculpat.

De asemenea, inculpatul Ţuţu Gabriel ar mai fi promis că îi va determina pe aceiaşi funcţionari să efectueze recepţia produselor respective, chiar dacă acestea erau neconforme şi să achite la timp facturile emise în acest sens”, informează DNA.

Prețul traficului de influență

DNA reaminteşte că Ţuţu ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei, reprezentând preţul traficului de influenţă.

„Dosarul cauzei privind pe inculpatul faţă de care a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii şi pe inculpatul Ţuţu Gabriel va fi înaintat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, precizează DNA.

În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Procurorii DNA au anunţat luni că au dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 ianuarie 2023, a lui Gabriel Ţuţu, director general al CN Romarm SA, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de: abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit; trafic de influenţă în formă continuată; fals intelectual, precum şi a lui Piţurcă.

Victor Pițurcă a fost eliberat

Piţurcă a fost pus în libertate marţi, fiind şi el audiat în două rânduri la DNA în cursul zilei. La ieşirea din arest, fostul selecţioner a declarat: ”Nu am nicio treabă cu această afacere”.

În ordonanţa de reţinere se arată că, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Ţuţu ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Piţurcă. ”în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică (ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie)”.

„Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate mai sus, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)”, au precizat procurorii DNA.

Potrivit acestora, într-un context asemănător, în perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.

”În schimbul acestor „servicii” suspectul Ţuţu Gabriel ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul M.Ap.N. şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contractele de furnizare, dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menţionat mai sus, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”, a mai transmis DNA.

DNA urmărește și alte persoane în dosarul măștilor

Instituţia a precizat că se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Libertatea scria în urmă cu un an că 98% dintre banii aferenţi unui contract încheiat de MApN cu firma Helios Dentserv, care a presupus distribuirea a 100.000 de măşti FFP3 în unităţile sanitare ale Ministerului, au revenit firmei PAV Green Energy, al cărei unic asociat este Alexandru Victorio Piţurcă (38 de ani), fost fotbalist şi fiul antrenorului Victor Piţurcă. Ulterior, experţii au transmis că măştile FFP3 nu respectă standardele de rezistenţă împotriva germenilor. Inspecţia Muncii informa Ministerul că măştile fuseseră testate de un laborator neacreditat de guvernul chinez.

Parteneri

Salamul de Sibiu revine oficial în SUA

Primul produs românesc de origine animală exportat pe piața...