Poziția dominantă a Google pe piața motoarelor de căutare este serios amenințată de Bing, platforma deținută de Microsoft, printr-un adaos de inteligență artificială.
Potrivit Statcounter, Google deține circa 92% din piața motoarelor de căutare, iar pe locul al doilea vine Bing, la mare distanță, cu cotă de piață de doar 3%.
Această dominație este amenințată, însă, de Bing. Microsoft deține și acest motor de căutare, dar este și important investitor în OpenAI, compania care a dezvoltat robotul ChatGPT. Acest chat-bot folosește tehnologii de inteligență artificială pentru a da răspunsuri destul de complexe și redactate articulat, inclusiv în limba română. Poate fi deja folosit gratuit în content marketing sau la crearea unor compuneri și referate care să fie folosite de școlari și chiar de liceeni și studenți, pentru a trișa la examene sau lucrari de diplomă.
Conform publicației americane „Semafor”, Microsoft intenționează să doteze motorul de căutare Bing cu robotul ChatGPT, în următoarele săptămâni, pentru a le oferi utilizatorilor experiența generării de texte cu inteligență artificială direct de pe platforma de search. Astfel, Bing ar urma să fie „tunat” cu o versiune mai rapidă a robotului OpenAI, denumită GPT-4.
În SUA, jurnaliștii au chestionat oficial OpenAI și Microsoft, dar cele două companii au refuzat să comentez informațiile.