25.4 C
București
sâmbătă, iulie 13, 2024
AcasăExternePreședintele Cehiei susține Ucraina în aderarea la NATO. Zelenski se cere în...

Președintele Cehiei susține Ucraina în aderarea la NATO. Zelenski se cere în UE

Articole Similare

Președintele Cehiei Petr Pavel susține că Ucraina ar trebui primită în NATO imediat ce se termină, adăugând că Ucraina va avea, probabil, cea mai experimentată armată din Europa.

Președintele Cehiei Petr Pavel, în calitate de fost general NATO care a câștigat recent alegerile prezidențiale din Cehia, a spus că statele Occidentale trebuie să continue să sprijine Ucraina cu armament.

„Nu avem alternative. Dacă lăsăm Ucraina fără asistenţă, probabil va pierde acest război. Şi dacă ei pierd, pierdem toţi. Oraşele noastre nu sunt distruse de artileria şi rachetele ruseşti. Dar viitorul nostru va fi distrus dacă nu sprijinim Ucraina pentru a termina cu succes acest război”, a spus el într-un interviu pentru BBC.

Ucraina va avea cea mai experimentată armată din Europa

Potrivit lui Pavel, după ce se va încheia războiul, Ucraina va fi pregătită „din punct de vedere moral şi practic” să intre în NATO.

„Armata ucraineană va fi probabil cea mai experimentată din Europa. Ucraina merită să facă parte din comunitatea statelor democrate. Cred că este gata şi o merită”, a adăugat el.

Președintele ceh a mai spus că negocierile pentru pace depind, în totalitate, de Rusia.

„Imediat ce apare cea mai mică şansă de negocieri pentru pace trebuie să le sprijinim. Dar nu există niciun semnal din partea Rusiei. Trebuie spus că sfârşitul războiului ţine în totalitate de Rusia. Ar fi necesară doar o decizie din partea preşedintelui Putin de a-şi retrage trupele din Ucraina, iar războiul s-ar termina”, a afirmat Petr Pavel.

Republica Cehă a fost prima țară care a trimis tancuri și blindate Ucrainei, de la începerea războiului, profitând de faptul că erau de fabricație sovietică, iar armata ucraineană știa să le folosească.

Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană

În contextul în care la sfârșitul acestei săptămâni va avea loc la Kiev Summitul Ucraina-UE, președintele Volodimir Zelenski insistă să se ia o decizie în legătură cu aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.

”Aşteptăm decizii din partea partenerilor noştri din UE, care să corespundă progreselor noastre. Progrese care în mod evident există – şi chiar în pofida războiului la scară mare”, a spus el într-un mesaj video marți seară.

Premierul ucrainean Denis Şmigal a confirmat marţi că summitul Ucraina-Uniunea Europeană va avea loc vineri, la Kiev. Întâlnirea se va desfășura la o zi după „consultările interguvernamentale” dintre Kiev şi Comisia Europeană care vor avea loc „pentru prima data în istoria noastră”.

Parteneri

SUA și UE vor să vaccineze fermierii împotriva virusului gripei aviare

Statele Unite și Europa iau măsuri pentru achiziționarea sau...