Pentagonul a anunțat că US Army monitorizează un balon de recunoaştere despre care există suspiciuni că ar fi fost trimis de China deasupra teritoriului Statelor Unite.
De câteva zile, departamentul american al Apărării urmăreşte balonul de spionaj, aflat în zona de nord a teritoriului SUA, a spus joi seară generalul Patrick Ryder, purtătorul de cuvânt al Pentagonului. Momentan, armata americană nu intenţionează să îl doboare: „Balonul se află în acest moment la o altitudine mult mai mare decât plafonul traficului aerian comercial şi nu prezintă nicio ameninţare militară sau fizică pentru populaţia de la sol„, a declarat pentru postul de televiziune CNN, Patrick Ryder.
„Suntem convinşi că acest balon de supraveghere de mare altitudine aparţine Chinei. Au mai fost observate activităţi similare în ultimii ani, inclusiv înaintea începerii mandatului actualei Administraţii„, a adăugat reprezentantul armatei americane.
Potrivit altui oficial, în eforturile de soluţionare a incidentului, Administraţia de la Washington a luat legătura cu Beijingul, prin intermediul reprezentanţelor diplomatice.