Război în Ucraina, criză climatică, sărăcie extremă: „Am început anul 2023 cu o convergenţă de provocări nemaivăzute în viaţa noastră”, a declarat Secretarul general al ONU Antonio Guterres.
Pe măsură ce ”riscurile de escaladare” în Ucraina cresc, lumea se îndreaptă ”cu ochii larg deschişi” către ”un război mai extins”, a declarat luni secretarul general al ONU în faţa Adunării Generale a ONU.
De asemenea, grupul de oameni de ştiinţă care gestionează ceasul Apocalipsei a estimat recent că omenirea nu a fost niciodată atât de aproape de sfârşitul lumii, aflat acum la 90 de secunde înainte de „miezul nopţii”, a amintit el, considerând aceasta un semnal de alarmă.
„Trebuie să ne trezim şi să ne apucăm de treabă”, a insistat el, enumerând o listă de probleme urgente pentru 2023. În fruntea acestei liste se află războiul din Ucraina.
„Perspectivele de pace continuă să se diminueze. Riscurile unei escalade şi ale unui carnagiu continuă să crească”, a avertizat responsabilul ONU.
„Mi-e teamă ca lumea să nu se îndrepte ca un somnambul spre un război mai extins, dar mi-e teamă că de fapt o face cu ochii larg deschişi”, a spus el, înainte de a-şi exprima îngrijorarea cu privire la alte ameninţării la adresa păcii, de la conflictul israeliano-palestinian până în Afganistan, trecând prin Myanmar, Sahel sau Haiti.