CEC Bank a atras marţi, 7 februarie, peste 119 milioane de euro (peste 587 de milioane de lei) printr-un nou plasament internaţional de obligaţiuni eligibile MREL, ceea ce duce la 1,2 miliarde de lei finanţarea totală atrasă de pe pieţele de capital prin cele trei tranşe de obligaţiuni ce se intenţionează a fi eligibile MREL.
Potrivit unui comunicat cea mai recentă emisiune, a treia, a fost suprasubscrisă de 1,2 ori.
„Suntem mândri că CEC Bank este atractivă pentru investitorii instituţionali, cu atât mai mult cu cât contextul de piaţă este unul dificil şi marcat de incertitudini, atât din punct de vedere macroeconomic, cât şi din punct de vedere al contextului geopolitic. Pentru noi, este încă o confirmare a faptului că strategia de transformare a băncii şi rezultatele financiare solide obţinute au ajutat la susţinerea încrederii şi interesului investitorilor. Vom continua şi în acest an să urmărim planurile de creştere şi de atragere de resurse şi capital pentru a finanţa economia românească”, a declarat Bogdan Neacşu, director general al CEC Bank.
Cea mai recentă emisiune a fost realizată în cadrul programului MTN (Medium Term Notes) pentru care banca a obţinut, la sfârşitul anului trecut, aprobarea privind prospectul din partea CSSF (Le Commission de Surveillance du Secteur Financier) în vederea unei posibile listări la Bursa de Valori din Luxemburg. În baza Programului, banca poate emite obligaţiuni în limita unui plafon total de 600 milioane euro (sau echivalent în alte monede).
Dorința lui Verstappen înaintea sezonului 2023
Cea mai recentă tranşă de obligaţiuni, cu o valoare totală de peste 119 de milioane de euro, cu o maturitate de 5 ani şi un randament fix de 7,50%/an, a fost suprasubscrisă de 1,2 ori de către investitori.