12.6 C
București
luni, octombrie 7, 2024
AcasăExterneAtac masiv asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Rusia se laudă că a...

Atac masiv asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Rusia se laudă că a blocat aprovizionarea cu material de război

Articole Similare

Rusia susține că a desfășurat un atac masiv asupra unor instalații energetice importante din complexul militaro-industrial al Ucrainei. Moscova susține că în urma acestui atac au fost blocate transporturile de arme şi muniţie pe cale ferată către grupurile de luptă ucrainene. Armata de la Kiev a transmis că forţele ruse au lansat peste 100 de rachete şi au desfăşurat 12 atacuri aeriene şi 20 de bombardamente.

Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat că forțele armate din Rusia au desfăşurat un „atac masiv” asupra unor instalaţii energetice extrem de importante din complexul militaro-industrial al Ucrainei.

Conform unui raport al Ministerului Apărării, transmis sâmbătă, acest atac ar fi provocat pagube foarte mari rețelelor de transport pe calea ferată. Însă, Moscova nu a spus care au fost acele instalații energetice pe care le-ar fi lovit. În schimb, sursa citată a relatat că atacurile pe care le-au lansat militarii ruși au blocat transportul de arme şi muniţie din străinătate către grupurile de luptă din Ucraina.

Pe de altă parte, reprezentanții armatei de la Kiev au confirmat atacul lansat de Rusia. Potrivit reprezentanților armatei ucrainene au fost lansate peste 100 de rachete şi s-au desfășurat 12 atacuri aeriene şi 20 de bombardamente. În acest context, Kievul a precizat că a distrus 61 de rachete de croazieră ruseşti.

Ministrul ucrainean al Energiei, German Galuşcenko, a declarat că Rusia a lovit instalaţii electrice din şase regiuni cu rachete şi drone. El a precizat că au fost provocate întreruperi de curent în mare parte din ţară. Rusia a atacat în mod repetat infrastructură civilă departe în spatele liniilor frontului, lăsând milioane de ucraineni fără electricitate, căldură sau apă timp de mai multe zile în plină iarnă.

Atac eșuat al rușilor la Vuhledar

Trupele ruse au pierdut probabil zeci de vehicule blindate în timpul unui atac eşuat asupra oraşului Vuhledar din estul Ucrainei. Informația a fost prezentată de Ministerul britanic al Apărării, care confirmă însă un avans rapid al rușilor la nord de Bahmut, după cum relatează Reuters.

În apropierea oraşului Vuhledar s-au înregistrat unele dintre cele mai sângeroase lupte ale războiului. Orașul este situat la o intersecţie strategică între liniile frontului de est şi de sud și se află sub controlul armatei ucrainene. Pentru ruși orașul are un rol important, în ofensiva pe care au lansat-o pe frontul de est.

„Trupele ruse probabil au fugit şi au abandonat cel puţin 30 de vehicule blindate în mare parte intacte, într-un singur incident, după un asalt eşuat”, se arată în raportul de război al Ministerului britanic al Apărării.

Bloggeri militari ruşi, adesea critici faţă de modul în care comandanţii armatei ruse abordează războiul din Ucraina, au confirmat mai multe pierderi ale trupelor ruse la Vuhledar. Ministerul rus al Apărării nu a comentat aceste relatări, afirmând doar că operaţiunile militare de capturare a oraşelor Vuhledar şi Bahmut progresează bine.

Parteneri