9 C
București
joi, februarie 29, 2024
AcasăPrahovalibera.roDrama unui campion olimpic. Medicii i-au amputat picioarele: „Acum ne luptăm să...

Drama unui campion olimpic. Medicii i-au amputat picioarele: „Acum ne luptăm să îi salvăm mâinile”

Articole Similare

Fostul campion olimpic la patinaj artistic, rusul Roman Kostomarov, are probleme grave de sănătate și se află internat în stare critică, la spital.

Roman Kostomarov, cel care a câștigat aurul olimpic în proba de dans, la Olimpida de la Torino, în 2006, a suferit o amputaţie a picioarelor, fiind într-o stare extrem de gravă, scrie Reuters, care citează ziarul Izvestia.

Rusul, în vârstă de 46 de ani, a fost internat într-un spital din Moscova pe 10 ianuarie după ce s-a plâns de o stare de slăbiciune accentuată şi durere în piept. El a fost diagnosticat cu sepsis şi pneumonie şi internat de urgenţă la terapie intensivă, unde a fost intubat.

„Acum ne luptăm să-i salvăm mâinile”

Fostul patinator şi-a pierdut complet un picior, iar celălalt picior a fost amputat până la călcâi, însă starea lui se menţine gravă.

”Din păcate, a trebuit să îi amputăm picioarele. Operația a decurs bine, Roman este conștient. Starea sa generală se îmbunătățește”, a declarat o sursă medicală, citată de agenția TASS. ”Acum ne luptăm să-i salvăm mâinile”, au completat medicii.

Născut la Moscova, Kostomarov a început să patineze la vârsta de nouă ani. Kostomarov şi Navka au fost campioni mondiali de două ori şi europeni de trei ori, notează Agerpres.

Miercuri, în ziua în care Roman a împlinit 46 de ani, soția lui, fosta patinatoare Oksana Domnina, a postat un mesaj emoționant pe Instagram.

”Toate bune, eroul meu, puternicul meu, dragul meu, campionul meu în toate. Sunt mândră de tine, de curajul tău, de puterea ta și de dorința ta de a trece prin această situație cât mai repede posibil”, a scris femeia.

Parteneri