Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a anunțat că primul tren electric contractat de Statul Român se află în producție și va ajunge în țară în luna iulie a anului 2023. Firma ALSTOM din Katowice, Polonia, va realiza primele rame electrice conform contractului semnat în 2022. O echipă din cadrul Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) a efectuat o vizită tehnică la fabrica companiei Alstom Ferroviaria SpA în perioada 8-10 februarie 2023. Iată informațiile privind stadiul de producție al primelor trenuri electrice ce vor circula pe teritoriul țării:
-Primul tren va ajunge în România în luna iulie 2023 și va fi transportat la Centrul de Testări Feroviare de la Făurei pentru a fi supus testelor dinamice.
-Al doilea tren va sosi în țară în luna august 2023 și va fi testat pe liniile CFR.
-Al treilea tren va fi livrat în decembrie 2023 și va fi introdus în circulație pe rețeaua feroviară națională. Irinel Scrioșteanu a mai anunțat că celelalte trenuri vor fi puse în circulație începând cu anul 2024.
Noul tren electric va circula pe marile rute feroviare electrificate din România. Secretarul de stat Irinel Scrioșteanu a declarat că se va urmări o deservire echilibrată a teritoriului dintre Capitală și principalele orașe ale țării. Rutele sunt:
- București Nord – Constanța,
- București Nord – Brașov – Arad – Timișoara,
- București Nord – Brașov – Cluj,
- Brașov – Deda – Cluj,
- București Nord – Brașov,
- București Nord – Iași,
- București Nord – Suceava,
- București Nord – Galați,
- București Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroșani- Simeria,
- București Nord – Craiova – Timișoara – Arad,
- Cluj – Timișoara,
- Cluj – Suceava – Iași.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară, subordonată Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, va achiziționa în total 37 de rame electrice inter-regionale de lung parcurs, împreună cu serviciile de mentenanță necesare pentru următorii 15 ani (cu posibilitatea de extindere la 30 de ani). Iată principalele caracteristici ale ramelor electrice:
- Vor fi compuse din 6 vagoane,
- Viteza maximă pe care o vor putea atinge este de 160 km/h,
- Vor avea 351 de locuri pe scaune,
- Vor avea sistem de semnalizare și de siguranță ERTMS nivel 1 și 2,
- Sistem de climatizare,
- Conexiune Wi-Fi,
- Bar/Bistro,
- Sistem național PZB90,
- Zonă pentru distribuirea automatelor de bilete și aparate de compostat,
- Vor fi accesibile pentru persoanelor cu mobilitate redusă.
Achiziționarea noilor garnituri de tren este finanțată din fonduri europene nerambursabile. Valoarea totală a contractului este de 2.421.771.878 lei, fără TVA.