În București, doi bărbați au fost surprinși în flagrant în timp ce încercau să fure o bicicletă lăsată lângă o stație STB. Momentul a fost filmat și postat pe internet, unde se poate observa cum aceștia taie antifurtul care prindea bicicleta, iar unul dintre ei se urcă pe ea încercând să plece. Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, incidentul a avut loc în data de 14 februarie 2023, iar cei doi indivizi în vârstă de 33 și 43 de ani au fost prinși de polițiștii Brigăzii de Poliție pentru Transport Public în doar câteva secunde, în timp ce încercau să fugă cu bicicleta furată.
Aceasta era parcată într-un spațiu special amenajat lângă o stație de autobuz din Sectorul 3, iar incidentul a avut loc în jurul orei 19:30. După ce au fost imobilizați, cei doi bărbați au fost duși la audieri, iar inițial li s-a dispus măsura arestării preventive pentru 24 de ore.
Ieri, 15 februarie 2023 s-au dispus următoarele:
- Arestul la domiciliu pentru bărbatul de 33 de ani,
- Controlul judiciar pentru bărbatul de 43 de ani.
Prejudiciul pe care suspecții l-au creat este de 300 de euro, dar a fost recuperat și restitui persoanei vătămate.
Cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat sunt continuate de către Brigada de Poliție pentru Transport public, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.