Deși creditarea este scumpă, dobânzile fiind aproape duble față de perioada pandemică, există și români care vor să plătească rate, nu chirie. Pentru ei, Banca Comercială Română (BCR) anunță că primeşte, începând din această săptămână, cereri pentru programul Noua Casă.
Banca oferă creditul Noua Casă cu o dobândă de 2% + IRCC (5,71%) şi zero costuri pentru analiza dosarului. Avansul minim este de 5% pentru locuinţe de până la 70.000 euro, echivalent lei, şi de 15% pentru locuinţe cu valori între 70.001 şi 140.000 de euro, echivalent lei.
Suma maximă care poate fi obţinută poate ajunge la 119.000 euro, iar termenul maxim de acordare este de 30 de ani. Creditele Noua Casă BCR se acordă în limita plafonului disponibil alocat la începutul anului.
BCR le recomandă tuturor clienţilor care solicită creditul Noua Casă de la BCR să se orienteze şi către protecţia lor şi a celor dragi pe perioada derulării creditului, printr-o asigurare de viaţă, cu adăugarea unor acoperiri suplimentare, absolut necesare în cazul unor evenimente neprevăzute.
Acestea acoperă plata temporară a ratelor în cazurile de şomaj involuntar sau concediu medical prelungit sau acoperă chiar parţial sau total creditul, în cazul apariţiei unor afecţiuni grave, în funcţie de diagnosticul medical, în caz de invaliditate parţială şi permanentă sau chiar deces. Costul este descrescător, calculându-se lunar în funcţie de soldul creditului.
De asemenea, este recomandată încheierea unei asigurări separate pentru protecţia venitului, care asigură un anumit venit în cazul pierderii locului de muncă, oferind clienţilor oportunitatea să se concentreze pe găsirea unui nou job.
BCR oferă şi credit ipotecar standard cu dobândă fixă pe 5 sau 10 ani.
Banca oferă şi un exemplu de calcul Noua Casă BCR. Astfel, pentru un credit de 270.000 lei, pe o perioadă de 30 de ani, dobândă: 7,71% (2% + IRCC), comision evaluare imobil: 470 lei, inclusiv TVA, comision de gestiune FNGCIMM – 0,30% anual, calculat la valoarea garanţiei, rata lunară este de 1.927 lei (nu include comisionul de gestiune datorat FNGCIMM), iar valoarea totală plătibilă este de 702.159 lei. Dobândă anuală efectivă (DAE) este de 8,16%.
Banca Comercială Română s-a alăturat programului „Prima Casă”, transformat ulterior în „Noua Casă”, din 2009. De atunci, 1 din 4 români a ales să îşi achiziţioneze o locuinţă la BCR prin acest program guvernamental.