Hamza Al-Homsi, unul dintre liderii cu roluri de decizie al reţelei teroriste sunnite Stat Islamic, a fost lichidat într-o operaţiune specială a US Army, anunță site-ul Axios.com. citând CENTCOM.
Tot Comandamentul Central american comunică și că operaţiunea antiteroristă a avut loc într-o zonă din nord-estul Siriei, în ea fiind angrenați militari americani împreună cu militanţi ai grupului insurgent SDF – Forţele Democratice Siriene.
Nu au lipsit însă incidentele sângeroase în cursul raidului, efectuat cu elicoptere. S-a produs o explozie, soldată cu rănirea a patru militari americani şi a unui câine utilitar, a anunțat vineri seară CENTCOM, responsabil de zona Orientului Mijlociu. Amintim, SUA au trupe în estul Siriei, în apropierea frontierei cu Irakul, în cadrul unei coaliţii pentru contracararea organizaţiei ISIS.