15.3 C
București
marți, mai 28, 2024
AcasăExterneAleksei Navalnîi și Volodimir Zelenski cred cu tărie în înfrângerea Rusiei lui...

Aleksei Navalnîi și Volodimir Zelenski cred cu tărie în înfrângerea Rusiei lui Putin

Articole Similare

Aleksei Navalnîi, aflat de peste doi ani în detenţie după procese înscenate de criminalul Vladimir Putin, crede că o înfrângere militară a Kremlinului este „inevitabilă”, la aproape un an de la declanșarea ofensivei ruse împotriva Kievului, informează AFP. Același mesaj l-a avut tot astăzi și președintele ucrainean, Volodimir Zelenski cu prilejul vizitei la Kiev a președintelui america, Joe Biden.

 

„O înfrângere militară definitivă (a Rusiei în Ucraina) mai poate fi întârziată (doar) cu preţul vieţilor a sute de mii de mobilizaţi (rezerviştii ruşi înrolaţi recent de Moscova, n.r.), însă, în final, ea este inevitabilă”, a afirmat Navalnîi într-un mesaj postat luni de echipa sa pe reţelele sociale.

Vezi și Aleksei Navalnîi a anunţat că încetează greva foamei

„Combinaţia dintre război de agresiune + corupţie + incompetenţă a generalilor + economie slabă + eroism şi mare motivare a celor care se apără nu poate duce decât la o înfrângere”, a insistat Navalnîi.

În acest lung mesaj postat cu patru zile înainte de marcarea unui an de la declanşarea de către Kremlin a ofensivei împotriva Ucrainei, militantul rus anticorupţie în vârstă de 46 de ani, ce se opune ferm preşedintelui rus Vladimir Putin, detaliază în 15 puncte opoziţia sa faţă de acest conflict.

El estimează că „adevăratele motive” ale ofensivei sunt dificultăţile politice şi economice din Rusia, precum şi dorinţa lui Vladimir Putin de a „păstra puterea cu orice preţ” şi de a lăsa ca moştenire istorică o imagine a sa de „Ţar Cuceritor”.

Potrivit lui Navalnîi, zeci de mii de ucraineni nevinovaţi au fost ucişi în acest război.

Opozantul cere Rusiei să respecte frontierele cu Ucraina convenite în 1991, la destrămarea Uniunii Sovietice, şi care includ prin urmare Peninsula Crimeea în teritoriul ucrainean.

Crimeea a fost anexată în 2014 de Moscova, iar Navalnîi a fost de multe ori acuzat, în trecut, că susţine această măsură denunţată de comunitatea internaţională.

„Ucraina trebuie lăsată liniştită şi să i se dea posibilitatea de a se dezvolta cum doreşte poporul său”, a scris el, îndemnând la retragerea trupelor ruse. „A continua războiul înseamnă un strigăt de neputinţă, însă a-l opri înseamnă un gest puternic”, a continuat Navalnîi.

Opozantul a insistat de asemenea asupra necesităţii, atunci când conflictul se va fi încheiat, de a plăti compensaţii economice Ucraina şi de a ancheta, împreună cu instanţe internaţionale, asupra „crimelor de război” comise.

El a mai dat asigurări că majoritatea ruşilor nu au o „conştiinţă imperialistă” şi a îndemnat la „destructurarea regimului putinist”.

„Date fiind istoria şi tradiţiile noastre, noi (Rusia) trebuie să facem parte din Europa şi să urmăm o cale de dezvoltare europeană. Nu avem altă cale şi nu avem nevoie de o altă cale”, a conchis Aleksei Navalnîi.

Navalnîi a fost arestat în Rusia în ianuarie 2021, la întoarcerea sa în ţară după ce fusese otrăvit şi internat pentru tratament în Germania. Aleksei Navalnîi acuză Kremlinul de otrăvirea sa.

În martie anul trecut, el a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru acuzaţii de „escrocherie” pe care el le consideră fictive.

Parteneri

România va livra grâu Israelului şi va primi tehnologie la schimb

Ministrul israelian al Agriculturii, Avi Dichter, a semnat duminică...