6.8 C
București
luni, februarie 26, 2024
AcasăExterneReacția Rusiei după ce noul premier al Republicii Moldova a cerut retragerea...

Reacția Rusiei după ce noul premier al Republicii Moldova a cerut retragerea trupelor ruse din Transnistria

Articole Similare

Rusia va avea îndrăzneala să atace Europa? De ce nu este imposbil

Varianta ca Rusia să extindă operațiunile militare împotriva democrațiilor...

SUA şi Marea Britanie au desfăşurat noi lovituri asupra unor ţinte houthi în Yemen

SUA şi Marea Britanie au desfăşurat, sâmbătă, lovituri împotriva...

Rusia avertizează autoritățile din Republica Moldova „să fie foarte, foarte precaute” în ceea ce priveşte regiunea separatistă Transnistria, după ce Chişinăul a cerut retragerea trupelor ruse staţionate în regiune.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Rusia a acţionat în „mod responsabil” în ceea ce priveşte forţele de menţinere a păcii pe care le are staţionate în regiunea separatistă şi a avertizat Republica Moldova să nu inflameze şi mai mult situaţia, potrivit EFE.

„Rusia a fost şi este o parte responsabilă în ceea ce priveşte Transnistria şi continuă să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare. Dorim să-i sfătuim pe omologii noştri moldoveni să fie extrem de atenţi în această privinţă”, a declarat purătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Relaţiile noastre cu (Republica) Moldova sunt deja foarte tensionate”, a declarat Peskov în conferinţa sa de presă zilnică. „Conducerea se concentrează întotdeauna pe tot ce este antirusesc, ei alunecă în isterie antirusească”, a adăugat el.

„Guvernul moldovean accentuează orice poziţie antirusească şi, de fapt, ajunge la isterie”, a insistat Peskov, apreciind că „lipsa unei poziţii constructive nu ajută cu nimic Republica Moldova”, ci dăunează relaţiilor bilaterale.

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat săptămâna trecută o nouă lege prooccidentală după ce guvernul precedent a demisionat în masă în urma unor luni în şir de scandaluri politice şi economice, potrivit Agerpres.

Noul guvern condus de premierul Dorin Recean a promis să urmeze o cale proeuropeană şi a cerut demilitarizarea Transnistriei, o regiune separatistă susţinută de Moscova care se învecinează cu Ucraina.

„Vrem să obţinem reintegrarea paşnică a ţării noastre prin dialog, prin negocieri şi prin diplomaţie, ca să ne recăpătăm deplin suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chişinău Daniel Vodă, la finalul săptămânii trecute, potrivit News.ro.

„Vreau să amintesc că ceea ce a scăpat partea rusă să menţioneze este că prim-ministrul a evidenţiat importanţa integrării economice şi sociale a cetăţenilor noştri din regiunea transnistreană. Iar prin demilitarizarea regiunii se are în vedere evacuarea trupelor ruseşti – angajament care a fost asumat de însăşi Federaţia Rusă la Summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999”, arată şeful Serviciului de diplomaţie publică de la Chişinău.

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, – la fel ca omologul său ucrainean Volodimir Zelenski – a declarat anterior luna aceasta că dispune de informaţii care sugerează că Rusia pregăteşte o lovitură de stat pentru „răsturnarea” autorităţilor moldovene şi a semăna haos în această republică.

Rusia a negat aceste informaţii, dar Moscova s-a arătat reticentă faţă de posibilitatea ca Republica Moldova – care se află între Ucraina şi România, membră a UE şi NATO – să adere la Uniunea Europeană.

Maia Sandu a exclus sâmbătă o „ameninţare militară iminentă” din partea Rusiei împotriva ţării sale, dar a avertizat asupra războiului hibrid dus de Moscova prin dezinformare şi a cerut ajutor comunităţii internaţionale pentru a-l combate.

Parteneri