O femeie a murit, ieri după-amiază în sectorul 5 al Capitalei. Aceasta a căzut de la etajul 5 al unui bloc. Polițiștii legii au deschis o anchetă pentru a afla cum s-a întâmplat tragicul eveniment. Se pare însă că deja există o primă ipoteză în acest caz, potrivit anchetatorilor.
polițiștii Secției 17 au fost sesizați despre acest caz, ieri, 20 februarie 2023, în jurul orei 14:00, , prin apel la 112. Ulterior, aceștia s-au deplasat de urgență la fața locului. De asemenea, aici a venit și un echipaj medical care a constatat decesul.
„La data de 20 februarie 2023, în jurul orei 14.00, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 17 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că o femeie s-ar fi precipitat, de la un etaj superior al unui imobil, din sectorul 5. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constatat decesul persoanei”, a transmis luni, 20 februarie, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, conform Libertatea.
Trupul neînsuflețit al femeii a fost dus la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici (INML) pentru efectuarea necropsiei.
Potrivit informațiilor Libertatea, se pare că sinuciderea ar fi prima ipoteză a anchetatorilor. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti și Serviciul Omoruri au început cercetările, pentru a stabili cauzele și condițiile în care a avut loc decesul.
Alianța Română de Prevenție a Suicidului oferă consiliere în situații de criză suicidară și pune la dispoziție numărul de Telverde Antisuicid: 0800 801 200. Numărul de telefon este disponibil în zilele de Vineri, Sâmbătă și Duminică, între orele 19:00 – 07:00 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). De asemenea, ARPS pune la dispoziție adresa de mail sos@antisuicid.ro (disponibilă 24/7), potrivit informațiilor oficiale transmise pe site-ul antisuicid.ro.