Klaus Iohannis, președintele României, care se află, miercuri, Forumul B9 de la Varşovia, a dat mai multe declarații legate de războiul din Ucraina și NATO.
La Forumul B9, pe lângă președintele Klaus Ioahnnis, au participat, printre alţii, şi preşedintele SUA Joe Biden şi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.
Iohannis că liderii de pe Flancul Estic au datoria să arate că sunt fermi în apărarea păcii, în contextul agresiunii ruse, şi să dovedească în continuare că îşi îndeplinesc angajamentele de sprijin pentru Ucraina.
„Acest război a adus doar suferinţă şi deznădejde”
„Este extrem de relevant faptul că ne întâlnim, din nou, în Formatul Bucureşti 9 – pe care l-am lansat în 2015, alături de preşedintele Duda – acum când ne apropiem de marcarea unui an de la revenirea războiului în Europa. Acest război a adus doar suferinţă şi deznădejde, crime şi strămutarea a milioane de ucraineni, distrugeri fără precedent şi nesiguranţă.
Noi, liderii de pe Flancul Estic, avem datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii. Trebuie să continuăm să dovedim fermitate în îndeplinirea angajamentelor de sprijin pentru Ucraina, atât cât va fi necesar, pentru a câştiga acest război”, a afirmat Klaus Iohannis, miercuri la deschiderea reuniunii extraordinare a Formatului Bucureşti 9 (B9), de la Varşovia.
Prezenţa preşedintelui SUA la această reuniune reconfirmă substanţa Formatului B9
Şeful statului a mai spus că prezenţa preşedintelui SUA la această reuniune reconfirmă substanţa Formatului B9 şi angajamentul administraţiei americane faţă de securitatea Flancului Estic.
„România va continua să facă acest lucru. Nu suntem singuri în demersul nostru. Efortul nostru are un obiectiv şi o amploare transatlantice şi salut prezenţa astăzi a preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, care reconfirmă substanţa Formatului Bucureşti 9 şi angajamentul Administraţiei SUA faţă de securitatea Flancului Estic.
Acest angajament este extrem de solid şi vizionar: o prezenţă militară americană crescută – care trebuie să continue – şi pregătirea unei strategii a Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră. Salut, de asemenea, participarea Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, pentru coordonarea deschisă şi oportună”, a mai explicat preşedintele Iohannis.
Sunt descurajate și alte agresiuni ale Rusiei
El a reiterat faptul că liderii europeni şi alianţii NATO trebuie să continue să descurajeze şi alte agresiuni ale Rusiei.
„Acum aproape un an, Rusia a încercat să distrugă securitatea europeană şi euroatlantică şi sistemul internaţional bazat pe reguli. Rusia acţionează după un model de comportament agresiv, pe care l-am putut observa deja în Republica Moldova, Georgia şi Ucraina.
Astăzi, aceşti parteneri beneficiază de sprijinul Aliaţilor pentru rezilienţa pe termen lung, care le este necesară pentru obţinerea unei păci durabile, stabilitate şi prosperitate.
De asemenea, sprijinim cu tărie perspectiva euroatlantică a Ucrainei. Pentru a ne asigura că acest război brutal împotriva Ucrainei este actul final al Rusiei, trebuie să fim fermi în descurajarea altor agresiuni şi să o înfrângem pe aceasta.
NATO este puternică şi dovedeşte un angajament clar faţă de Ucraina şi cetăţenii săi. B9 este mai puternic ca oricând. Aştept cu nerăbdare să continuăm să ne coordonăm în pregătirea unui Summit NATO de succes la Vilnius”, a conchis Preşedintele României.