Chiar dacă Moscova și experții militari au prezis pe 24 februarie 2022, în prima zi a invaziei rusești în țara vecină, că acest conflict se va încheia în câteva zile, războiul ruso-ucrainean a ajuns la 365 de zile de la debut.
Forțele lui Putin au pătruns în Ucraina și din Belarus, cu scopul de a cuceri Kievul și, totodată, de a dat jos regimul Zelenski. Motivul Kremlinului fiind așa-zisa „denazificare”.
Dar apărătorii ucraineni au surprins lumea prin faptul că au rezistat în mod neașteptat la primele atacuri rusești și apoi au lansat o serie de contraatacuri, distrugând blindatele, liniile de aprovizionare și efectivele rusești. Astfel, apărătorii ucraineni i-au codus pe ruși într-o serie de înfrângeri umilitoare care au scos la iveală numeroasele deficiențe ale puterii militare post-sovietice.
Zeci de mii de civili uciși sau răniți
La un an de la startul conflictului, forțele rusești au schimbat tactica și au jucat cartea războiului de uzură în special în estul Ucrainei, unde cele două armate se luptă neîncetat încă din 2014.
Războiul a devastat Ucraina, cu orașe și localități distruse de artilerie și rachete. Zeci de mii de civili au fost uciși sau răniți. Aproximativ 8 milioane de ucraineni, adică aproximativ 20% din populația dinainte de război, au fugit în străinătate pentru a fi în siguranță, în timp ce alte milioane de ucraineni rămân strămutați în interiorul țării.
Acum, linia de front 1.000 de km traversează sud-estul Ucrainei, unde sunt lansate mii de obuze și – potrivit oficialilor ucraineni – sute de soldați sunt uciși zilnic în scene care amintesc de carnagiul din Primul Război Mondial, notează Reuters.
Loviturile masive cu rachete rusești asupra marilor orașe ucrainene înseamnă că în mod regulat capitala Kiev rămâne în beznă totală, iar sistemul său de metrou a devenit încă de la început un adăpost antiaerian în tot orașul. Câmpurile care serveau cândva drept „grânarul Europei” zac acum ofilite, marcate de cratere de artilerie și urme de tancuri.
Știrileprotv.ro vă prezintă retrospectiva primului an de război în Ucraina, într-un film de 14 minute, așa cum a fost relatat în jurnalele de știri ale PRO TV.
Oameni bombardați în propriile case, vieți curmate într-o clipă, distrugeri masive și masacre înfiorătoare comise de trupele ruse – toate aceste imagini și detalii șocante vă sunt dezvăluite într-o cronologie video care marchează momentele cheie ale unuia dintre cele mai sângeroase și mai brutale conflicte de la cel de-al doilea război mondial încoace.
Atenție! Imagini care vă pot afecta emoțional.