Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, conform Legii 205/2004 R privind protecția animalelor.
Faptele s-au întâmplat în urmă cu nouă luni, într-o comună din județul Argeș Un bărbat beat a intrat în curtea unui consătean și i-a ucis câinele.
„Din cercetări, s-a stabilit că în noaptea de 16 spre 17 mai 2022, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 35 de ani, din Micești, ar fi pătruns fără drept pe poarta neasigurată în curtea locuinței persoanei vătămate, din aceeași comună, unde ar fi dezlegat câinele, care l-a mușcat pe bărbat de mai multe ori, împrejurare în care bărbatul i-ar fi aplicat mai multe lovituri câinelui, provocând traumatisme ce au dus la decesul câinelui”, precizează IPJ Argeș.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Alte fapte referitoare la animale, care constituie o încălcare a legii
Deținerea unui câine (și a oricărui animal, dealtfel) este o responsabilitate. Chiar și lipsirea de supraveghere sau lipsa de îngrijire față de animalul deținut poate să ducă la situații care să implice răspunderea materială, civilă sau chiar penală a proprietarului sau deținătorului, aidoma situațiilor în care aceste fapte constituie în mod evident o încălcare a legii, cum sunt actele de cruzime, rănirea, schingiurea, omorârea fără drept a unui animal.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș recomandă tuturor posesorilor de câini să se preocupe de bunăstarea animalelor, de hrană, adăpost, starea de sănătate, precum și de supravegherea animalelor, astfel încât să prevină neplăcerile față de alte persoane, pentru a ne bucura de beneficiile deținerii unui animal. De asemenea, reamintim faptul că identificarea exemplarelor canine prin microcipare, precum și sterilizarea acestora, cu unele excepții, reprezintă aspecte obligatorii conform O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.
Fapte precum lăsarea în libertate fără supraveghere, abandonarea, dar și deținerea unor câini din rase periculoase ori cu comportament agresiv, fără îndeplinirea condițiilor legale, neprevenirea atacului canin, precum și lăsarea fără hrană și adăpost, sunt sancționate de normele legale în vigoare, acestea fiind prevăzute de Legea 61/1991 privind normele de conviețuire socială, OUG 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi și Legea 205/2004 privind protecția animalelor.
Din punct de vedere al răspunderii legale, proprietarii sau deținătorii temporari sunt obligați să ia toate măsurile pentru prevenirea atacului canin, nerespectarea acestui aspect putând fi sancționată contravențional, sau putând chiar întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Politia Animalelor IasiPolitia Animalelor Iasi
(Sursă foto: Facebook Poliția Animalelor Iași)