24.6 C
București
sâmbătă, iulie 20, 2024
AcasăActualitateSURSE Incertitudine la DNA după alegerea făcută de Predoiu pentru șefia instituției

SURSE Incertitudine la DNA după alegerea făcută de Predoiu pentru șefia instituției

Articole Similare

Fostul președinte rus amenință omenirea: „Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna sfărâmarea planetei”

Fostul președinte rus amenință omenirea. Dmitri Medvedev, fostul președinte...

Sondaj: 6 români din 10 cred că nivelul lor de bunăstare va crește

Unii români sunt optimiști. Șase din zece români se aşteaptă...

Care este tariful zborurilor spre orașele afectate de închiderea Văii Oltului

Tarif zboruri Tariful mediu al zborurilor spre oraşele afectate de...

După anunțul numelui lui Marius Voineag ca șef al DNA, reacțiile din rândul procurorilor sunt contradictorii. Asta pentru că Voineag nu este cunoscut de procurorii anticorupție. Unii dintre anchetatorii cu vechime din DNA își fac bagajele și și-au anunțat colegii că vor pleca în pensie, nefiind dispuși să lucreze cu un nou șef.

Alții îi reproșează actualului procuror șef Crin Bologa că a angajat oameni slabi. „Voineag a avut câteva dosare complexe finalizate cu rechizitorii. A fost și procuror pe judiciar la Parchetul Curții de Apel București. Dar îi va fi foarte greu, cu politicienii potrivnici și fără resursă umană adecvată. Pe de altă parte, Crin Bologa a adus la DNA oameni slab pregătiți”, ne-a declarat un procuror sub protecția anonimatului.

La DNA, după anunțul lui Predoiu, toată lumea era în expectativă. Impresia generală este că numirile au fost negociate politic între partidele mari aflate la guvernare. „Un procuror bun a anunțat că pleacă din primăvară. Alt procuror vechi se bucura că, în sfărșit, a ajuns PSD la DNA. Au fost angajări în structura centrală, dar nici acum nu este ocupat postul de procuror șef al Serviciului de informații clasificate”, ne-a declarat alt angajat al instituției.

Citește și: Șefi noi propuși la Parchetul General și la DNA: Alex Florența, propus să conducă PG, Marius Voineag – Anticorupția

Urmează prăbușirea DNA ?

„Cel mai probabil, urmează tragerea pe dreapta a DNA, așa deficitară cum era: cu jumătate de turație și atribuții. Ambele propuneri, Voineag pentru DNA și Florența pentru procuror general au în comun soțiile detașate la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anul trecut. Nu m-ar mira ca fostul vicepreședinte al CSM, Nicolae Solomon, să fie liantul acestor numiri”, ne-a declarat un alt procuror.

Un alt anchetator se întreabă ce a fost în mintea ministrului Predoiu care i-a lăudat cu orice ocazie pe Gabriela Scutea și pe Crin Bologa, apoi i-a schimbat după trei ani fără explicație. „Voineag a făcut multe, ani de zile, în Secția de urmărire penală și Criminalistică a PG pe când adjunct era Bogdan Licu.

Omul se pricepe. În ultima perioadă, DNA a dat semnale că reîncepe lupta anticorupție în forță, acum s-a dat semnalul că trebuie îngropat. E clar că Bologa avea un plan, urma să facă ceva. Iar Predoiu.. i-a lăudat pe cei doi procurori șefi peste tot și peste noapte i-a schimbat. Asta spune multe despre caracterul lui. Voineag o să întrebe doar cât de sus să sară. Și atât”, ne-a declarat alt magistrat.

Citește și: Aktual24: Cine este noul şef al DNA: „Soţul doamnei Voineag de la CSM”

Propunerile lui Predoiu

Ministerul Justiției a transmis, luni, două propuneri noi pentru șefia Parchetului General și la DNA: Alex Florența, respectiv Marius Voineag.

Procedura presupune ca Ministerul Justiției să trimită propunerile pentru avizul consultativ la secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Dacă avizul este negativ, atunci Ministerul Justiției va relua interviul cu candidatul propus pe temele sesizate de secția de procurori din CSM. În urma interviului, Ministerul Justiției poate sau nu să își susțină propunerea, care este înaintată președintelui. Klaus Iohannis are decizia finală.

Marius Voineag este adjunct al Secției pentru urmărire penală și criminalistică din Parchetul General și fost șef al Serviciului de combatere a macrocriminalității economico-financiare din cadrul DIICOT.

Alex Florin Florenţa, candidat pentru funcţia de procuror general, este procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Parteneri

Englezii introduc o capră „primitivă” pe lista speciilor rare

Caprele sălbatice care trăiesc într-o turmă izolată în Marea...