Guvernul PSD-PNL-UDMR a reorganizat, din nou, Secretariatul General al Guvernului, așa încât în loc să fie redus personalul de conducere și să fie eficientizată activitatea, s-a întâmplat exact opusul: de la începutul acestui an au fost înființate 26 de noi posturi de conducere, fiecare cu un salariu brut de mai multe mii de euro.
Deși guvernul promite reducerea cheltuielilor, în ultimele luni foarte multe decizii guvernamentale au presupus creșterea salariilor angajaților din administrațiile locale și centrale, a sporurilor, dar și umflatea schemelor de personal.
La sfârșitul acestui an, Secretarul General al Guvernului (SGG) avea aprobate 7.677 de posturi, din care erau ocupate 5.275, potrivit „Situației privind posturile din administrația publică centrală de la 31 octombrie 2022”.
Pentru comparație, în august 2020, în guvernul Dăncilă, numărul angajaților de la SGG era de 3.133 de persoane. De atunci, instituția a fost reorganizată de mai multe ori, astfel încât schema a fost umflată cu peste 2.000 de posturi, iar salariile au crescut de la an la an, la fel ca și toate sporurile.
SGG arată acum ca o uzină turată la maximum, din care ar trebui să se audă zgomotul motoarelor puse în funcțiune de miile de angajați. Când colo, de la Palatul Victoria răzbate nu doar o liniște înspăimântătoare, ci și o bâlbâială în luarea deciziilor, care pare să depășească toate guvernele din ultimii 30 de ani.
Ultima reorganizare a guvernului a adus mai mulți șefi la Palatul Victoria
În ciuda acestei scheme încărcate, printr-o nouă reorganizare, demarată în februarie, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, a decis ca la nivelul Secretariatul General al Guvernului să fie înființate 26 de posturi de conducere, și anume: 2 posturi de director, 10 posturi de director adjunct, 7 posturi de șef serviciu și 7 posturi de șef birou, potrivit unor surse din cadrul SGG.
Printre acestea se află și:
- Direcția pregătire ședințe ale guvernului, post de director adjunct.
- Direcția relații păublice, director adjunct.
- Direcția guvernare deschisă – director și doi directori adjuncți. Biroul implemantare proiecte și strategii în domeniul guvernării deschise și inovării în sectorul public- șef birou.
- Direcția tehnologia informației, digitalizare și administrativ. Serviciul tehnologia informației – șef serviciu. Serviciul administrativ al direcție- șef serviciu
- Direcția coordonare politici și implemntare proiecte. Serviciul implementare proiecte și programe europene și naționale – șef serviciu.
- Direcția dezvoltate comunitară, monitorizare întreprinderi și instituții publice – director, doi directori adjuncți. Serviciul monitorizare întreprinderi și instituții publice – șef serviciu. Biroul monitorizare întreprinderi aflate sub autoritatea SGG- șef serviciu.
Salarii de la 14.000 la 16.000 de lei
Cheltuiala va fi una considerabilă dacă socotim că un salariu de director adjunct este de 14.273 de lei, la care desigur vor fi fost adăugate alte sporuri, ajungând în acest fel cam la nivelul salariului unui consilier de stat, de 16.640 de lei. Un director plin poate avea o sumă chiar și mai mare, mai ales dacă are în coordonare proiecte din PNRR.
Însă nu este doar problema banilor, ci și a eficienței activității. Potrivit surselor de la Palatul Victoria, adăugarea a numeroase roluri de conducere va duce, inevitabil, la o creștere a birocrației, care este destul de însemnată și în acest moment.
Acest lucru va încetini procesele de luare a deciziilor și, în cele din urmă, va avea un impact negativ asupra capacității instituției de a răspunde rapid pentru rezolvarea problemelor.
SGG se transformă dintr-un superminister într-o o încrengătură de oameni de partid, cunoștințe, obligații, și din ce în ce mai puțin profesioniști.
În plus, odată cu umflarea schemei de personal au crescut și cheltuielile de personal.
Dacă în 2018 acestea au fost de 68 de milioane de lei, în 2021 bugetul estimat a fost de 135, 7 milioane de lei, ca în 2022, potrivit bugetului centralizat al SGG, cheltuielile de personal să se ridice la 509.641 mii de lei.
Structura SGG, neactualizată pe site-ul instituției
SGG finanțează mai multe instituții, printre care și Corpul de Control al Prim-Ministrului, Departamentul pentru Lupta Antifraudă – DLAF, Institutul Naţional de Statistică, Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice.
Site-ul SGG nu este actualizat, între timp mai multe entități fiind scoase de sub tutela secretariatului. Printre acestea și Cancelaria Primului Ministru, care a devenit independentă de SGG, are personalitate juridică și este ordonatoare de credite.
Toți funcționarii din Aparatul de lucru al guvernului primesc și spor de condiții vătămătoare, care poate ajunge și la 500 de euro, deși nu este limpede unde este pericolul de a lucra la Palatul Victoria, dar și indemnizație de hrană și alte sporuri ascunse sub o categorie numită generic „alte sporuri”.
Cine este Marian Neacșu
Șeful SGG este Marian Neacșu, exclus din PSD de Liviu Dragnea, cu care făcuse echipă inițial, înscris la Pro România, ca ulterior să revină în PSD cu acordul lui Victor Ponta, care trăgea nădejde și la alte transferuri de la formațiunea sa spre PSD.
La CV, Neacșu mai are o condamnare definitivă la șase luni de închisoare cu suspendare după ce și-a angajat ilegal fiica la propriul birou parlamentar.
În acest moment, Neacșu taie și spânzură la SGG, după cum susțin surse de la Palatul Victoria. Potrivit protocolului dintre PSD și PNL, la rocada din mai-iunie, SGG ar trebuie să revină PNL, iar Cancelaria prim-ministrului PSD, însă se pare că lui Neacșu nu-i surâde această decizie, deși în ultimul an Cancelaria a fost transformată într-o entitate mai puternică, cu atribuții sporite și angajați mai mulți și mai bine plătiți.
În plus, a dobândit personalitate juridică și drept de inițiativă legislativă și mai multe departamente în subordinea sa.
Secretarul general al Guvernului este o persoană importantă în angrenajul funcționării executivului avizând proiectele legislative, gestionând relaţia cu Parlamentul, dar şi cu ministerele şi cu alte instituții ale administraţiei publice centrale. În plus, SGG asigură protecția informaţiilor clasificate pentru structurile din aparatul de lucru al Guvernului.
După venirea guvernului Ciucă la Palatul Victoria s-au produs mai multe reorganizări astfel încât, încet-încet, SGG s-a transformat într-un superminister, ale cărui atribuții au tot fost extinse, printre cele mai importante fiind cele legate de implementarea și supervizarea anumitor aspecte din PNRR.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!