22 C
București
duminică, iulie 21, 2024
AcasăExterneGermania: creşterile preţurilor de consum vor rămâne ridicate

Germania: creşterile preţurilor de consum vor rămâne ridicate

Articole Similare

Joachim Nagel, preşedintele băncii centrale a Germaniei, Bundesbank, a declarat miercuri pentru CNBC că creşterile preţurilor de consum vor rămâne încăpăţânat de ridicate.

 

”Se pare că, cel puţin pentru următoarele două luni, inflaţia se va menţine la niveluri foarte ridicate, aşteptându-ne, poate, pentru a doua jumătate, ca inflaţia să scadă într-o anumită măsură. Dar, totuşi, ceea ce ne aşteptăm pentru acest an pentru Germania este o rată medie a inflaţiei de aproximativ 6% până la 7%”, a spus el miercuri.

Pieţele se gândesc de mai mult timp la perspectiva unei rate a dobânzilor mai mari în zona euro, după ce datele publicate în această săptămână au arătat cifre ale inflaţiei mai mari decât se aşteptau în Franţa şi Spania.

Randamentele obligaţiunilor guvernamentale europene au crescut marţi şi apoi din nou miercuri, pe baza celor mai recente date.

Randamentul obligaţiunilor german pe 10 ani – văzut ca principalul etalon de referinţă în regiune – a urcat miercuri la cel mai ridicat nivel din 2011.

Goldman Sachs a declarat miercuri că îşi măreşte aşteptările privind creşterea maximă a ratei dobânzii în zona euro.

Banca de investiţii proiectează acum o altă creştere de 0,50 de puncte procentuale în mai, mai degrabă decât o creştere de doar 0,25 de puncte anticipată anterior.

Djokovic scrie o nouă pagină de istorie. Ce record uriaș a doborât

Vorbind la CNBC, Nagel a mai spus că ”drumul nu s-a încheiat” şi că Banca Centrală Europeană ”va trebui să facă mai mult” pentru a-şi reduce bilanţul.

BCE începe luna aceasta să vândă obligaţiuni într-un ritm de 15 miliarde de euro pe lună, până în iunie.

Parteneri

Englezii introduc o capră „primitivă” pe lista speciilor rare

Caprele sălbatice care trăiesc într-o turmă izolată în Marea...