24.6 C
București
sâmbătă, iulie 20, 2024
AcasăExterneVezi cum Rusia a fost pusă la colț de Occident și Statele...

Vezi cum Rusia a fost pusă la colț de Occident și Statele Unite la G20 în India

Articole Similare

Fostul președinte rus amenință omenirea: „Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna sfărâmarea planetei”

Fostul președinte rus amenință omenirea. Dmitri Medvedev, fostul președinte...

Sondaj: 6 români din 10 cred că nivelul lor de bunăstare va crește

Unii români sunt optimiști. Șase din zece români se aşteaptă...

Care este tariful zborurilor spre orașele afectate de închiderea Văii Oltului

Tarif zboruri Tariful mediu al zborurilor spre oraşele afectate de...

Statele civilizate din occident împreună cu Statele Unite s-au confruntat verbal cu Rusia la reuniunea G20 din India, relatează joi agenţiile internaţionale de presă.

 

Supusă presiunilor pentru încheierea războiului împotriva Ucrainei, Rusia a ripostat acuzând Occidentul de deturnarea agendei Grupului celor mai mari economii ale lumii şi de încercarea de a da vina pe Moscova pentru eşecurile economice.

Miniştrii de externe din G20, reuniţi la New Delhi, au menţinut în centrul atenţiei războiul pe care ruşii insistă să îl numească „operaţiune militară specială” pentru eliminarea unor ameninţări la adresa securităţii.

Dezacord pe exportul de cereale din Ucraina la Summitul G20

„Trebuie să cerem în continuare Rusiei să pună capăt acestui război de agresiune şi să se retragă din Ucraina, în interesul păcii internaţionale şi al stabilităţii economice”, a spus secretarul de stat american Antony Blinken, conform textului alocuţiunii sale, pus la dispoziţia reporterilor după o reuniunea cu uşile închise. „Din nefericire, această întrunire a fost din nou marcată de războiul neprovocat şi nejustificat împotriva Ucrainei”, citează Reuters din declaraţia respectivă.

Blinken a fost susţinut de omologii săi din Germania, Franţa şi Olanda.

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a afirmat că, „din nefericire, un membru al G20 îi împiedică pe ceilalţi 19 să se concentreze asupra eforturilor pentru problemele pentru care a fost creat G20”. Potrivit delegaţiei germane, ea i s-a adresat direct ministrului rus de externe, Serghei Lavrov: „Vă cer, domnule Lavrov, să reveniţi la implementarea completă a (tratatului) New START (privind armele nucleare – n.r.), şi să reluaţi dialogul cu SUA. Deoarece, aşa cum corect a arătat China în planul său cu 12 puncte, trebuie să existe o opoziţie faţă de ameninţarea nucleară”.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută că Rusia îşi suspendă participarea la ultimul tratat START, acuzând Occidentul – fără a prezenta dovezi – că este direct implicat în încercări de a lovi bazele aeriene strategice ruse.

Serghei Riabkov, adjunctul lui Lavrov, a susţinut la o conferinţă ONU de la Geneva că Statele Unite au încercat să „testeze” securitatea instalaţiilor strategice ale Rusiei, declarate conform New START, prin susţinerea unor atacuri ucrainene împotriva acestora.

Catherine Colonna, reprezentanta Franţei la reuniunea G20, a observat că războiul din Ucraina a afectat „aproape toate ţările lumii în privinţa alimentelor, energiei, inflaţiei” şi a cerut G20 să reacţioneze „ferm, aşa cum a făcut la summitul din Bali”, unde „mesajul a fost clar: în cadrul G20, trebuie să oferim soluţii pentru protecţia celor mai vulnerabili, nu să îi lăsăm să sufere din cauza războiului Rusiei”.

Ministrul olandez de externe, Wopke Hoekstra, a declarat pentru televiziunea CNBC că Rusia este singura răspunzătoare pentru război şi trebuie sancţionată în continuare.

Lavrov a acuzat în schimb Occidentul: „Mai multe delegaţii occidentale au transformat lucrările de pe agenda G20 într-o farsă, dorind să dea vina pe Federaţia Rusă pentru eşecurile lor în domeniul economic”. Conform unui comunicat al delegaţiei ruse, el a mai spus că „Occidentul creează obstacole pentru exportul produselor agricole ale Federaţiei Rusie, indiferent de ceea ce încearcă să ne convingă reprezentanţii UE”.

El a susţinut că occidentalii „îngroapă cu neruşinare” iniţiativa privind transportul cerealelor pe Marea Neagră, care ar fi facilitat exportul produselor ucrainene prin porturile din sudul ţării, a informat agenţia de presă rusă RIA Novosti, preluată de Reuters.

În discursul de deschidere a reuniunii, premierul indian Narendra Modi le-a cerut miniştrilor de externe participanţi să găsească o bază comună pentru problemele globale.

India, care deţine anul acesta preşedinţia G20, a refuzat până acum să acuze Rusia pentru război şi a urmărit o soluţie diplomatică, crescând în acelaşi timp achiziţiile de petrol rusesc.

Ministrul spaniol de externe Jose Manuel Albares, citat de AFP, a declarat presei că Rusia nu pare dispusă, din câte a arătat discursul lui Lavrov, să accepte un comunicat comun după reuniune, lucru confirmat ulterior de însuşi Lavrov.

S-a terminat fără declarație

Secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov au avut o scurtă discuţie la reuniunea miniştrilor de externe ai statelor G20, care s-a încheiat joi în capitala indiană New Delhi fără un comunicat comun, din cauza divergenţelor asupra conflictului din Ucraina, transmit agenţiile AFP, EFE şi Reuters.

Emiterea unei declaraţii finale a eşuat şi din cauza insistenţei Rusiei de a include în text necesitatea unei anchete „imparţiale” asupra exploziilor care au avariat gazoductele Nord Stream în septembrie în Marea Baltică.

Prin urmare, preşedinţia indiană a G20 va elabora un „rezumat” al reuniunii. Totuşi, ministrul indian de externe Subrahmanyam Jaishankar a menţionat că au existat numai două paragrafe în proiectul de declaraţie comună asupra cărora miniştrii nu au ajuns la un consens, în toate celelalte puncte ei având poziţii convergente.

Acest document final va sublinia importanţa unor lanţuri fiabile pentru aprovizionarea cu produse alimentare şi îngrăşăminte chimice, precum şi aprovizionarea rezilientă cu energie, a mai afirmat ministrul indian.

Potrivit AFP, China şi Rusia au respins declaraţia care cerea „retragerea completă şi necondiţionată a Rusiei de pe teritoriul Ucrainei”.

Secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov au avut o scurtă discuţie în marja reuniunii, prima lor întâlnire faţă în faţă de când Rusia a declanşat anul trecut războiul în Ucraina. Discuţia lor s-a desfăşurat „în mers”, potrivit MAE rus. Potrivit Reuters, conversaţia între Blinken şi Lavrov a durat circa 10 minute.

„Blinken a solicitat să-l contacteze pe Lavrov”, a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, care a precizat că nu a fost vorba despre „o negociere sau o întâlnire”.

Un responsabil american a declarat la rândul său că Blinken i-a transmis interlocutorului său angajamentul SUA de a susţine Ucraina oricât de mult timp va fi nevoie şi a îndemnat Rusia să revină asupra deciziei sale de a-şi suspenda participarea la tratatul de dezarmare nucleară Noul START.

„Trebuie să continuăm să cerem Rusiei să înceteze războiul său de agresiune şi să se retragă din Ucraina, pentru pacea şi stabilitatea internaţionale”, a declarat presei Blinken după ce şi-a susţinut intervenţia la reuniunea cu uşile închise, unde a fost susţinut de omologii săi din Germania, Franţa şi Olanda.

Într-o declaraţie acordată presei după încheierea întâlnirii G20, Lavrov a anunţat că declaraţia finală a fost blocată şi preşedinţia indiană va prezenta un rezumat al reuniunii. „Noi vorbim de bune maniere. Ei bine, omologii noştri occidentali au devenit foarte răi la acest capitol. Ei nu se mai gândesc la diplomaţie, ei doar şantajează şi ameninţă pe toată lumea”, a mai spus ministrul rus de externe.

Parteneri

Englezii introduc o capră „primitivă” pe lista speciilor rare

Caprele sălbatice care trăiesc într-o turmă izolată în Marea...