26.8 C
București
duminică, iulie 21, 2024
AcasăConstantaBilet cu un mesaj emoționant al unui deținut politic, găsit de restauratorii...

Bilet cu un mesaj emoționant al unui deținut politic, găsit de restauratorii Cazinoului din Constanța în zidurile clădirii

Articole Similare

Biletul este scris în limba germană de un deținut politic care în 1950 lucra la renovarea Cazinoului din Constanţa. Relicva a fost găsită după peste 70 de ani în zidul monumentului de la malul mării, potrivit Agerpres.

Descoperirea a fost anunţată, marţi, de primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, pe pagina sa de Facebook.

El a prezentat şi traducerea mesajului transmis de deţinutul politic, un zidar şi dulgher din Sibiu.

„Iubite prieten ce vei găsi aceste rânduri, Dumnezeu să te binecuvânteze. Sunt aici ca deţinut politic din 1951, 16 Vll (iulie), până (acum) 1952, V (mai), fiind zidar şi dulgher la muncă. Am fost condamnat la 9 ani şi de la 10 a l-a (ianuarie) 1949 viaţa mea este în mâinile Domnului, căci liber nu voi fi prea curând. Dar Dumnezeu este milostiv. Cu salutări, Marton Iulius, domiciliat la Heltau-Cisnădie, lângă Hermannstadt-Sibiu”, este traducerea biletului.

„În faţa unor astfel de momente, nu-şi au rostul foarte multe cuvinte. Data viitoare când trecem prin faţa Cazinoului, să nu uităm de Marton Iulius şi de fraţii lui de suferinţă”, a mai scris primarul Constanţei pe pagina de socializare.

În anul 2020, un alt mesaj pe o bucată de hârtie ruptă dintr-un sac de ciment, scris de unii dintre deţinuţii politici care au lucrat în anii 50 la renovarea Cazinoului din Constanţa, a fost găsit în tencuială de restauratorii clădirii, în timpul decopertării unei ferestre tip scoică, a informat administraţia locală.

Compania Naţională de Investiţii a anunţat la începutul anului 2020 demararea lucrărilor de execuţie pentru consolidarea şi reabilitarea clădirii Cazinoului din Constanţa, proiect de peste 56,6 milioane de lei, cu termen de finalizare de 27 de luni, conform contractului.

Parteneri

Englezii introduc o capră „primitivă” pe lista speciilor rare

Caprele sălbatice care trăiesc într-o turmă izolată în Marea...