Miercuri, 8 martie, începe montarea noilor sisteme suplimentare de semnalizare a înălţimii maxime admise de 3,5 metri pentru circulaţia vehiculelor prin Pasajul Unirii. Anunțul a fost făcut azi de Primăria Sectorului 4 într-un comunicat de presă. În perioada lucrărilor, traficul la intrarea şi în interiorul pasajului va fi restricţionat parţial, pe una dintre cele două benzi de circulaţie, în ambele sensuri de mers.
Primăria Sectorului 4 anunță că vor fi instalate noi porţi de presemnalizare, cu senzori de măsurare a înălţimii, camere video şi panouri informative, dar şi noi porţi de gabarit.
„Constructorii demarează lucrările de montare a noilor sisteme suplimentare de semnalizare şi avertizare în privinţa regimului de înălţime maxim admis de 3,5 metri, pentru circulaţia vehiculelor prin Pasajul Unirii. Primele astfel de lucrări se vor realiza pe axul drumului şi vor consta în reconfigurarea zonei mediane a bulevardului Dimitrie Cantemir”, a transmis Primăria Sectorului 4 într-un comunicat de presă.
Totodată, între sensurile de circulaţie va fi construit un scuar cu o lăţime de aproximativ 1 metru, ce va avea dublu rol. „Pe de-o parte, va separa fluxurile de trafic, iar pe de altă parte, va susţine fundaţiile noilor porţi de semnalizare, precum şi a celei de gabarit”, a mai precizat instituția.
Sistemele suplimentare ce vor fi instalate vor fi următoarele:
noi porți de presemnalizare a înălțimii maxime admise, corelate cu senzori electronici de măsurare a înălțimii, camere video și cu panouri informative de tip LED;
noi porți de gabarit, corelate cu noua semnalistică de la sol (înființare de noi scuaruri, benzi de circulație cu sisteme rezonatoare și benzi de circulație speciale pentru scoaterea vehiculelor agabaritice din zona dedicată intrării în pasaj);
„În ceea ce priveşte sistemele ce vor fi implementate la intrarea în Pasajul Unirii de pe bulevardul Dimitrie Cantemir, prima poartă de presemnalizare va fi montată chiar în apropierea intersecţiei cu bulevardul Mărăşeşti, la aproximativ 160 de metri în faţa porţii de gabarit. Această construcţie va fi reprezentată de un cadru metalic de forma literei L întoarsă, va purta semne de limitare a înălţimii maxime admise, precum şi lanţuri atârnate până la 3,5 metri deasupra carosabilului, cu rol de avertizare sonoră de depăşire a gabaritului”, mai transmite instituția.
Ca noutate, aceasta va avea în componenţă camere video şi senzori electronici de înregistrare a depăşirii de gabarit, care vor transmite informaţia către cea de-a doua poartă de presemnalizare, ce va fi montată la aproximativ 130 de metri înaintea porţii de gabarit.
Poarta va avea, pe lângă semnele de limitare a înălţimii, panouri electronice de informare, pe care va fi afişat numărul de înmatriculare al vehiculului cu înălţimea mai mare de 3,5 metri, precum şi traseul de urmat de către acesta pentru a ieşi de pe benzile de intrare în pasaj.
Noi sisteme de atenționare
După primele două porți va fi montată încă una, cu același rol de atenționare în privința limitării de înălțime, dotată cu lanțuri, camere video și senzori, care vor transmite informații referitoare la depășirea înălțimii maxime admise către noua poartă de gabarit, ce va fi montată înainte de intrarea în tunelul rutier.
Construită din metal, cu rolul fundamental de a opri orice vehicul cu o înălțime mai are de 3,5 metri, aceasta va avea, pe lângă indicatoarele clasice cu inscripția limitei de înălțime, panouri de afișaj electronic și semafoare inteligente, care, în baza informațiilor transmise de senzorii porților de presemnalizare, vor afișa culoarea roșie timp de 10 secunde, la detectarea unei depășiri de gabarit.
„În acest interval, șoferul vehiculului agabaritic va fi avertizat vizual prin intermediul panourilor de tip led să nu-și continue drumul și să utilizeze banda dedicată ieșirii din zona aferentă intrării în pasaj. Dacă șoferul nu se conformează, vehiculul se va opri propriu-zis în poarta de gabarit!”
Pasajul Unirii a fost redeschis la începutul lui septembrie 2022, după o investiţie de 12 milioane de euro, iar de la deschidere au avut loc mai multe incidente.
Cel mai grav accident a avut loc pe 23 decembrie, când un autocar cu turişti greci a lovit bara de presemnalizare de la intrarea în pasaj. Peste 20 de persoane au fost transportate la spital, iar o persoană a murit.
În ianuarie, o autoutilitară a rămas blocată în Pasajul Unirii. Şoferul a fost amendat cu 870 de lei întrucât autoutilitara avea modificări neomologate, suprastructura metalică depăşind dimensiunile.