22.4 C
București
marți, aprilie 22, 2025
AcasăPrahovalibera.roDe ce doarme pisica la picioarele tale

De ce doarme pisica la picioarele tale

Articole Similare

Șefa Securității Interne a SUA, jefuită într-un restaurant din centrul Washingtonului

Kristi Noem, șefa Departamentului american pentru Securitate Internă, a...

China comunistă, înfuriată de acordurile comerciale dintre SUA și alte țări

China comunistă a lansat o amenințare în privința negocierilor...

Trump speră într-un acord rapid între Rusia și Ucraina: Vor face afaceri mari cu SUA

Donald Trump a intervenit duminică în dezbaterea internațională privind...

Revoltă în armata rusă. Tentativa de dezertare care tulbură Kremlinul

Aproximativ 100 de soldați din armata rusă au avut...

Pisica ta adoarme la picioarele tale? Un specialist în comportamentul felinelor a explicat ce înseamnă acest gest al animalului de companie, de fapt. Ar trebui să-l iei ca pe un compliment sau să te simți cu adevărat flatat.

Vei descoperi că ai reușit să stabilești o relație de încredere cu pisica ta. Iată motivul pentru care alege să se odihnească la picioarele tale!

Pisica ta adoarme la picioarele tale?

În timpul zilei, pisicilor le place să se cuibărească pe lângă oameni. Sau, dacă nu stau lângă ființe umane, atunci își aleg un loc călduros, foarte confortabil, în care torc. Acest obicei al animalului de companie a fost dezvoltat pe fondul nevoii de atenție, potrivit specialiștilor în comportamentul felinelor.

Totuși, când vine vorba despre somnul din timpul nopții, pisica acționează diferit. Nu se va mai cuibări pe lângă oameni, ci va prefera să doarmă la picioarele unei persoane. Ți s-a întâmplat și ție acest lucru? Ei bine, nu poți decât să te bucuri. Înseamnă că ai reușit să stabilești o adevărată relație de încredere cu animalul tău de companie.

blank

Pisica ta a descoperit în tine un anumit nivel de afecțiune care o face să se simtă în siguranță. Inclusiv căldura corporală generată de un om poate influența comportamentul animalului de companie. Fără doar și poate, și acesta a contribuit la decizia pisicii de a adormi la picioarele tale.

„Când o pisică doarme, are garda jos. Este conştientă că este mai vulnerabilă. Prin urmare, alege să doarmă la picioarele celui care are cea mai mare grijă de ea. Astfel își asigură un anumit nivel de securitate şi siguranţă. Se bazează pe stăpân că va intra în alertă dacă simte o ameninţare, dar vrea și să îl protejeze”, a explicat Erin Askeland, consultant în sănătatea şi comportamentul animalelor.

Cum știi că pisica se simte în siguranță lângă tine

Dacă pisicii tale îi place să se plimbe pe lângă tine, relaxată, e un alt semn al faptului că i-ai câștigat încrederea. Animalele de companie care sunt tensionate din cauza comportamentului stăpânului lor au tendința de a se ascunde. Acest obicei este adoptat de pisică atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții.

blank

Știai că pisica îți poate face cu ochiul? Nu, nu e o glumă. Specialiștii în comportamentul felinelor spun că un clipit lent al ochilor pisicii, în timp ce aceasta te privește, echivalează cu un gest de a face cu ochiul. Iar asta nu înseamnă altceva decât că își arată dragostea față de stăpânul său.

În schimb, dacă pisica ta are un obicei de a te privi îndelungat, clipind foarte rar, probabil ar trebui să îți pui câteva semne de întrebare. S-ar putea să nu aibă încredere așa multă în tine și să simtă că are nevoie de spațiu.

Parteneri

Articolul precedent
Articolul următor