7.4 C
București
luni, decembrie 9, 2024
AcasăBucurestiMarți, 21 martie 2023, DIICOT a efectuat percheziții în București și în...

Marți, 21 martie 2023, DIICOT a efectuat percheziții în București și în alte trei județe la mafia gunoaielor

Articole Similare

Cele mai importante lucrări agricole în luna ianuarie

Luna ianuarie marchează un nou capitol pentru agricultori, o...

Cum alegi espressorul perfect pentru tine?

Majoritatea oamenilor își încep ziua cu o cafea aburindă,...

Bashar Al-Assad a primit azil la Moscova

Liderul sirian și familia acestuia s-au refugiat în Rusia...

DIICOT a efectuat marți, 21 martie 2023, zeci de percheziții în București și în alte trei județe într-un caz care implică un grup infracțional ce se ocupa de gestionarea deșeurilor nepericuloase. Administrația Fondului pentru Mediu a fost prejudiciată din cauza infracțiunilor comise. Potrivit comunicatului de presă al DIICOT, grupul infracțional activa în județul Argeș de 10 ani. Marți, au fost efectuate 33 de mandate de percheziții în București și în județele Argeș, Ilfov și Vrancea. Grupul infracțional se ocupa de colectarea, depozitarea, sortarea, tratarea și reciclarea deșeurilor din Argeș și avea monopolul asupra procesului de salubrizare în județ.

Gruparea își propunea să obțină beneficii materiale ilegale prin delapidarea fondurilor publice la nivel local și național. Membrii acesteia raportau cantități mari de deșeuri ca fiind reciclate, însă în realitate acestea erau facturate în mod fictiv ca fiind vândute sau predate către reciclatori sau colectori.

„Prin raportarea ca fiind reciclate către organizațiile pentru transferul responsabilității a unor cantități cât mai mari de deșeuri, pentru îndeplinirea obligațiilor anuale asumate față de producătorii de deșeuri, a fost creat un prejudiciu Administrației Fondului pentru Mediu, reprezentând contribuția ce ar fi trebuit achitată de către OIREP-uri pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislația în vigoare și cantitățile efectiv valorificate, respectiv gestionate în numele clienților pentru care au preluat obligațiile”, a transmis DIICOT.

Membrii grupării infracționale sunt investigați pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care se numără:

  • Delapidare
  • Înșelăciune
  • Fals intelectual
  • Uz de fals și instigare la fals intelectual
  • Colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea deșeurilor, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, care poate provoca o daună semnificativă calității aerului, calității solului sau calității apei ori animalelor sau plantelor
  • Deturnarea licitațiilor publice
  • Îngroparea deșeurilor

Pentru această acțiune, au acordat sprijin Brigăzile de Combatere a Criminalității Organizate din Pitești, București, Craiova și Vrancea, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea și jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș. De asemenea, au participat la operațiune și reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Institutului Geologic al României.

Parteneri