Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a invitat pe preşedintele chinez Xi Jinping să viziteze Ucraina, a relatat miercuri agenţia Associated Press, preluată de Reuters.
„Suntem gata să-l primim aici”, a declarat Zelenski într-un interviu acordat AP.
Xi nu a discutat cu Zelenski după invazia rusă din Ucraina din februarie anul trecut, dar China a publicat luna trecută un plan în 12 puncte pentru o „reglementare politică a crizei ucrainene”, aminteşte Reuters.
vezi și Putin şi Xi au vorbit 4 ore şi jumătate
Liderul chinez a stat în schimb de vorbă despre conflict cu „dragul său prieten”, preşedintele rus Vladimir Putin, în timpul unei vizite de stat la Moscova, săptămâna trecută, convorbiri ce nu au dus la progrese vizibile spre o soluţie de încetare a războiului.
Propunerile chineze cuprind între altele un apel la „detensionare” şi în final un armistiţiu.
SUA au contestat aceste propuneri, întrucât China a refuzat să condamne Rusia pentru invazia din Ucraina.
Potrivit Washingtonului, declararea unui armistiţiu acum ar însemna o confirmare a câştigurilor teritoriale ruse şi i-ar da timp armatei lui Putin să se regrupeze.
Ucraina a salutat implicarea diplomatică a Chinei, Zelenski subliniind însă că va lua în considerare propunerile de pace după ce trupele ruse se vor retrage de pe teritoriul ţării sale.