15.3 C
București
vineri, aprilie 25, 2025
AcasăExternePutin a înființat un fond pentru militarii activi

Putin a înființat un fond pentru militarii activi

Articole Similare

Vladimir Putin a semnat luni un decret prin care înfiinţează în mod oficial un fond special de asistenţă a militarilor angajaţi în Ucraina şi familiilor acestora – un ajutor care să permită susţinerea familiilor ”apărătorilor patriei” şi care ”urmează să înceapă să funcţioneze în întreaga ţară în lunile următoare” -, o nouă măsură socială a preşedintelui rus în plin Război rus în Ucraina, care durează de peste un an de zile.

 

Armata rusă a suferit pierderi grele de la începutul ofensivei ruse împotriva vecinului său ucrainean şi apoi o serie de înfrângeri militare, iar Vladimir Putin a mobilizat, începând din septembrie, 300.000 de rezervişti – civili.

Acest decret de susţinere a ”apărătorilor patriei” – cum este intitulat oficial – a fost publicat luni pe portalul de informaţii al Guvernului Mişustin.

Potrivit decretului, în afară de militarii angajaţi, soţia sau partenera şi copii vor fi susţinuţi din acest fond special, a cărui valoare totală nu a fost comunicată.

Vladimir Putin anunţa la 21 februarie înfiinţarea acestui fond, într-un discurs pe care l-a susţinut în Consiliul Federaţiei, la aproape un an după ce a lansat intervenţia militară în Ucraina.

”Datoria noastră este să suţinem familiile care şi-au pierdut fiinţe scumpe şi să le ajutăm să-şi crească copiii şi să le dea o educaţie şi un loc de muncă”, declarat liderul de la Kremlin.

Zelenski vizitează regiunea Zaporojie parțial ocupată de Rusia

Acest fond urmează ”să asigure un ajutor ţintit şi personalizat familiilor combatanţilor căzuţi în luptă şi altor veterani” ai intervenţiei militare ruse în Ucraina, anunţa preşedintele rus.

Parteneri