2.2 C
București
marți, noiembrie 12, 2024
AcasăExternePutin a desfășurat o puternică rețea secretă de spionaj în Ucraina înainte...

Putin a desfășurat o puternică rețea secretă de spionaj în Ucraina înainte de invazia rusă. Raport

Articole Similare

Serviciile speciale ruse au desfășurat o „mare rețea secretă de spionaj” în Ucraina înainte de invazie, potrivit unui nou raport al think-tank-ului Royal United Services Institute (RUSI). Această rețea rămâne „viabilă” la mai bine de un an de la începutul războiului, „oferind un flux constant de informații forțelor ruse”, subliniază analiza.

Autoritățile din ucraina se concentrează în prezent pe identificarea cetățenilor care lucrează cu forțele ruse. În aprilie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că orice ucrainean care dorește să sprijine sau să lucreze pentru guvernul rus trebuie să se înregistreze pentru a locui în Rostov-pe-Don, un oraș din sudul Rusiei.

„Oricine poate fi un colaborator rus sau un trădător: vârsta, sexul sau antecedentele nu contează”, a declarat un oficial ucrainean pentru Foreign Policy în ianuarie 2023. Mii de persoane acuzate de colaborare cu Rusia au fost reținute de la începutul războiului.

Regiunile din estul Ucrainei Donețk și Luhansk, care formează împreună Donbasul, au fost implicate în lupte în 2014 între guvernul de la Kiev și separatiștii susținuți de Rusia. Această „amenințare internă” a limitat capacitatea Ucrainei de a pregăti țara pentru război în 2022, potrivit raportului RUSI publicat miercurea trecută.

Mulți agenți care lucrează pentru Kremlin se află la fața locului de zeci de ani

Trupele ruse au reușit să „corupă ținte” și să recruteze în operațiuni cu steag fals pentru a construi rapid aceste „rețele mari”, se arată în raport. În cadrul operațiunilor cu steag fals, ucrainenii ar putea crede că lucrează în numele Kievului, iar de acțiunile lor, în cele din urmă, beneficiază Moscova.

Cei care s-au infiltrat în elitele politice sau economice ale Ucrainei ar putea „recruta oameni nu ca spioni ruși, ci ca şi clienți ai lor personali, promovând astfel, fără să știe, interesele rusești”, potrivit raportului, adăugând că mulți agenți care lucrează pentru Kremlin se află la fața locului de zeci de ani.

Potrivit raportului RUSI, FSB, agenția rusă de informații, probabil că a primit ordin să pregătească planuri pentru o Ucraina ocupată în vara anului 2021. Moscova a căutat mai degrabă să plaseze agenți cu experiență în Ucraina pentru a-și conduce propriile rețele, decât să controleze operațiunile din Rusia.

Deși unii dintre cei care lucrează în numele Kremlinului au fost identificați, mulți dintre ei și operațiunile lor nu au fost încă expuse, au avertizat autorii raportului. „O parte semnificativă a agenților Rusiei, atât în ​​Ucraina, cât și în alte țări, continuă să opereze activ”, precizează ei în raport.

Până acum, însă, Moscova nu a provocat „criza politică internă” la care lucrau „agenți puternici ai autorităților statului” din Ucraina, conchide raportul citat. (Rador)

Parteneri