Pe 1 aprilie, Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian COȘA, a convocat o ședință trimestrială a Echipei locale de sprijin pentru integrarea străinilor care au dobândit protecție internațională sau drept de ședere în România, precum și a cetățenilor din statele membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene din județul Constanța. La această ședință, instituțiile care fac parte din echipa locală de sprijin au prezentat activitățile desfășurate în primul trimestru al anului 2023.
În primele trei luni ale anului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța (Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Constanța) a gestionat aproximativ 1.000 de solicitări/cereri de cazare pe teritoriul județului Constanța, înscrise pe platforma informatică „Un Acoperiș“. De asemenea, Inspectoratul General pentru Imigrări – Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Galați a comunicat că există 105 cetățeni străini beneficiari de protecție internațională (BPI) stabiliți legal în județul Constanța, iar Serviciul pentru Imigrări al județului Constanța a emis 3.271 de documente pentru protecția temporară în primul trimestru al anului.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța, există în prezent 130 de copii și tineri ucraineni care studiază în unitățile de învățământ din zonă, iar Proiectul „O șansă la o viață normală“ are în prezent 5 clase în municipiul Constanța și alte 10 clase se vor alătura proiectului în curând. Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța a făcut demersurile necesare pentru a înscrie la medicul de familie un număr de 115 copii, iar Direcția de Sănătate Publică Constanța a comunicat că în primele trei luni ale anului, 645 de cetățeni ucraineni au solicitat servicii medicale de urgență (167 au fost asistați la fața locului, iar 478 au fost transportați la spital).
În ceea ce privește cetățenii străini proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, Casa de Asigurări de Sănătate Constanța a raportat că a decontat 554 de mii de lei pentru materiale și servicii medicale. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța a înregistrat 62 de migranți (36 de femei și 26 de bărbați), în timp ce Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța a acordat ajutor financiar nerambursabil în valoare de 5.680 de lei/lună în luna ianuarie și februarie, pentru 10 beneficiari, și va plăti 4.522 de lei pentru luna martie, pentru 7 beneficiari.
Direcția Generală de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Constanța a primit patru cereri de solicitare a alocației de stat pentru copiii cetățenilor străini, iar Asociația Serviciul Iezuiților din România-JRS-Centrul Regional de Integrare a raportat un număr de 164 de cetățeni străini înscriși în proiectul „My Place to Integration“, stabiliți legal în județul Constanța. În perioada ianuarie-martie 2023, Consiliul Național Român pentru Refugiați a oferit consiliere a 778 de beneficiari proveniți din Ucraina (546 de femei și 232 de bărbați) în Constanța, Mamaia-Sat, Eforie și Năvodari.
În plus, conform Organizației United Nations High Commissioner for Refugees (UNHCR), 2.167 de refugiați s-au înregistrat în Constanța pentru programul de asistență financiară de iarnă UNHCR de o singură plată, în valoare de 653 lei de persoană eligibilă, pentru a sprijini în efectuarea