15.3 C
București
marți, mai 28, 2024
AcasăActualitateBiserica de lemn din Maramureș a ars în totalitate. Pompierii nu au...

Biserica de lemn din Maramureș a ars în totalitate. Pompierii nu au putut stinge flăcările VIDEO

Articole Similare

Biroul de presă al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a transmis duminică, într-un comunicat oficial, că biserica de lemn în stil maramureşean din Parohia Borşa Complex a ars în totalitate.

”Cu profundă îngrijorare pentru comunitatea credincioşilor ortodocşi din Parohia Borşa Complex, am aflat de tragedia care tocmai a avut loc prin izbucnirea unui devastator incendiu la biserica lor de lemn în stil maramureşean. Biserica a ars în totalitate şi nu au mai putut fi salvate multe lucruri. Biserica este noua, a fost construită în ultimii 30 de ani, deci nu este monument istoric!”, precizează instituţia.

Episcopia afirmă că, din informaţiile primite de la părintele protopop al Vişeului, Mihai Chira, au aflat că biserica a fost asigurată, ceea ce înseamnă că pagubele vor fi în mare parte acoperite.

”Protopopul Vişeului, din îndemnul Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, s-a deplasat de îndată la faţa locului pentru a-i fi alături Părintelui Paroh Pop Ioan Constantin, Consiliului Parohial şi credincioşilor în aceasta situaţie grea prin care trec într-o zi de mare sărbătoare creştina, Praznicul Floriilor, urmând să se facă evaluarea situaţiei şi să informeze Sfânta Episcopie despre cele constatate. Totodată, Protopopul Vişeului, Pr. Mihai Chira, se va implica, în parteneriat cu Primăria, spre a identifice un loc potrivit pentru săvârşirea Sfintelor Slujbe în săptămâna Sfintelor Pătimiri şi a slujbelor legate de Sărbătoarea Învierii Domnului şi a tuturor celorlalte slujbe, până la construirea unui nou locaş de cult”, afirmă Episcopia.

Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, Protopopiatul Vişeu, Parohiile şi Mănăstirile anunţă că vor fi solidare cu situaţia grea prin care trec tocmai in preajma sărbătoarii Învierii Domnului, preotul şi credincioşii din Borşa Complex şi vor sprijini construcţia noi bisericii.”Rugând pe Dumnezeu să dea putere tuturor: păstorului şi credincioşilor să depăşească acest eveniment tragic, mulţumim Domnului că nu au fost victime umane şi pierderi de vieţi omeneşti, vă asigurăm de toată susţinerea şi solidaritatea noastră fraternă. Dumnezeu şi Maica Domnului să vă întărească şi liniştească dăruindu-vă pacea şi liniştea necesară să puteţi cinsti, trăi şi simţi creştineşte sărbătoarea Învierii Domnului! Amin!”, afirmă Episcopia.

Parteneri

România va livra grâu Israelului şi va primi tehnologie la schimb

Ministrul israelian al Agriculturii, Avi Dichter, a semnat duminică...