Carnea de animal tânăr crește riscul de pietre la nivelul rinichilor cu 250%, spune Organizația Mondială a Sănătății.
Potrivit medicului Tudor Ciuhodaru, problemele apar în momentul în care vorbim despre mielul mai mic de 10 kilograme.
„Să vorbim despre carnea de miel, ceea ce este adevărat, are valoare calorică ridicată și poate deveni, să zicem, toxică, dar doar în anumite condiții. Valoare calorică ridicată înseamnă cam 200-300 de kilocalorii la 100 de grame. (…). Fără discuție, și știți că, mai ales organele, mai ales ficatul, au un conținut important în fier, în zinc, în carnitină, cu rol important energetic. Iar acele cantități mici de calciu, de acid folic și de vitamina E sunt utile.
Pe de altă parte, dacă vorbim despre componenta proteică importantă și faptul că există grăsimi saturate acolo, cu colesterol cam 80 de miligrame la 100 de grame, putem spune că ar stimula, ar avea rol aterogen.
Dar vă dăm și o veste bună, nu numai alea de la OMS, unii consideră carnea de miel un afrodiziac natural”, a mai spus medicul Ciuhodaru la Antena 3 CNN.
Potrivit medicului, „problemele apar în momentul în care vorbim despre mielul mai mic de 10 kilograme sau sub 9 săptămâni”, pentru că este un conținut ridicat de colagen și oxipurinele fac digestia mai dificilă.
De acest lucru trebuie să se ferească persoanele cu afecțiuni metabolice, care au gută sau afecțiuni gastrointestinale.