Actrița Monica Odagiu a accidentat mortal un bărbat de 35 de ani, duminică, în București. Accidentul a avut loc pe strada Știrbei Vodă, în zona Bisericii Luterane din București, când mașina condusă de actriță a lovit un pieton. Monica Odagiu a postat duminică noaptea, pe Facebook, primul mesaj după tragedie.
„S-a aruncat în fața mașinii. A așteptat până în momentul în care să nu mai am ce să fac și s-a aruncat în fața mașinii”, a spus Monica Odagiu la locul accidentului, conform Antena 3.
Potrivit comunicatului Brigăzii Rutiere, autoritățile au fost sesizate cu privire la accident în jurul orei 16.15. Din primele informații, o femeie în vârstă de 26 de ani a condus o mașină pe Știrbei Vodă dinspre Calea Victoriei.
„În urma accidentului de circulație s-a declarat decesul pietonului, după ce în prealabil au fost efectuate manevre de resuscitare. Conducătoarea autovehicului a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero”, a precizat Brigada Rutieră.
Duminică noaptea Monica Odagiu a scris pe Facebook: „Astăzi am trăit o experiență tragică, fiind pusă într-o situație în care efectiv nu am mai avut ce să fac, decât să privesc neputincioasă cum se stinge un om în fața mea, deși am încercat să evit acest tragic eveniment.
Sunt traumatizată, pentru că nu îmi ies din minte acele clipe teribile în care acel om s-a stins și nu doresc nimănui să treacă prin asta.
Îmi cer scuze tuturor celor care așteptau o reacție imediată din partea mea, dar vă rog să mă credeți că în acele momente nu am fost în stare. Departe de mine gândul de a ascunde vreo chestiune relevantă vizavi de acest tragic eveniment și vreau să subliniez că totul a fost înregistrat pe camerele video, iar cei care se ocupă de caz și au apucat să le verifice apreciază că nu am greșit, reacțiile mele în acele clipe fiind firești și corecte.
Primele mele gânduri merg spre o familie care astăzi a pierdut pe cineva iubit. Din păcate eu nu am putut schimba în niciun fel acest final, deși am făcut tot ceea ce se putea face în acele secunde, pentru a evita o tragedie.
<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fpermalink.php%3Fstory_fbid%3Dpfbid0uhbUgn1uEh7xGLXgtwR6WmhAgBTXphtskB8qod2J3MeMGCz6cJQ2duSYbDb9DojKl%26id%3D100063745749068&show_text=true&width=500″ width=”500″ height=”266″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowfullscreen=”true” allow=”autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share”></iframe>
Vă rog pe toți să mă înțelegeți că în aceste momente am și eu nevoie de liniște ca să pot să trec peste șoc. Vă mulțumesc dacă lăsați legea să-și spună cuvântul”.
În momentul producerii accidentului, Monica Odagiu conducea un Mercedes GLA care avea pe parbriz semnul de șofer începător.