În vestul orașului ruină Bahmut, armata ucraineană contraatacă cu unitățile speciale trimise de Kiev încă de la începutul primăverii. Armata rusă și gruparea Wagner nu a apucat să pregătească și să-și camufleze piesele de artilerie astfel pierd zilnic tehnică și oameni.
Bahmut pare acum punctul crucial al războiului din Ucraina. Dacă armata criminalului Vladimir Putin pierde aici, ar putea începe să piardă pe tot frontul.
Soldații din Brigada de răspuns rapid Rubij țin lina frontului, lângă Bahmut. Rușii, în frunte cu unitățile Wagner, atacă pe toată linia, în timp ce ucrainenii țin cu dinții de pozițiile lor și protejează singurul drum de evacuare rămas în mâinile lor.
Comandantul turpelor terestre ucrainene, generalul Sîrski, a vizitat din nou Bahmutul, și a declarat că rușii au început să aplice strategiile din războiul civil sirian: bombardează totul, fără discriminare.
În tabăra cealaltă, mercenarii Wagner susțin că au ocupat tot centrul orașului.
„Clădirile administrative sunt deja sub controlul nostru. Cartierele vestice sunt sub controlul inamicului și, probabil, o mică porțiune în zona căii ferate”, spune un luptător Wagner.
Prigojin: Ucraina are peste 200.000 de militari pentru contraofensivă
Lupte intense și sângeroase au loc și la nord de Bahmut, pe frontul din Kreminna.
Avioanele rusești, unele pilotate de mercenari Wagner, testează apărarea Ucrainei
După luni de lupte pentru a captura orașul ucrainean Bahmut, trupele terestre rusești încă nu au reușit să smulgă tot orașul de la apărătorii ucraineni.
Un motiv este lipsa suportului aerian. În ciuda numărului mare de avioane și muniții avansate, puterea aeriană rusă s-a dovedit marginală în Ucraina, unde luptele au fost în mare parte între infanterie, tancuri și artilerie.
Cu toate acestea, Forțele Aeriene Ruse desfășoară în continuare lovituri aeriene cu succes limitat, inclusiv în jurul Bahmut.
„Nu cred că Forțele Aeriene Ruse sunt atât de eficiente”, a declarat Michael Kofman, directorul Programului de Studii Ruse la Centrul pentru Analize Navale, citat de Insider.
Piloții ruși zboară noaptea pentru a evita sistemele ucrainene de apărare antiaeriană portabile – sau MANPADS, un termen pentru rachete de umăr, precum Stinger, fabricate în SUA – care au avut un oarecare succes doborând avioane și elicoptere rusești, a spus Kofman.
Spre deosebire de sistemele de rachete sol-aer cu rază mai lungă de acțiune, care au radar pentru a detecta ținte, MANPADS sunt de obicei rachete de căutare a căldurii operate de trupe terestre care trebuie să repereze aeronavele cu ochiul liber înainte de a trage. Deși sistemul este suficient de ușor pentru a fi transportat de un soldat de infanterie, nu este eficient pe timp de noapte.
Bombardamente de noapte la Bahmut
Avioanele rusești „bombardează în Bahmut, în special noaptea, astfel încât să poată evita majoritatea tipurilor de MANPAD. Cred că este un singur sistem MANPAD pe care Ucraina îl are și care este eficient și pe timp de noapte”, a spus Kofman, care s-a întors dintr-o călătorie în Ucraina, care a inclus o vizită în zona de luptă Bahmut, la începutul lunii martie.
Pe lângă sprijinirea forțelor terestre, Rusia ar putea cerceta dacă Ucraina are încă suficiente rachete antiaeriene ghidate de radar, cum ar fi cele trase de S-300, un sistem din era sovietică încă folosit atât de Rusia, cât și de Ucraina.
„Este clar că aruncă mai multă forță aeriană la Bahmut și, de asemenea, testează în ce măsură Ucraina are apărarea antiaeriană ghidată de radar încă activă și disponibilă”, a spus Kofman. „Pentru că ei știu că disponibilitatea muniției, practic rachete, pentru apărarea antiaeriană ghidată de radar este o problemă pentru Ucraina încă din octombrie”.
Piloții în slujba lui Prigojin
Unii dintre piloții ruși ar putea lucra de fapt pentru Grupul de mercenari Wagner. În timp ce deținuți slab antrenați sunt folosiți frecvent drept carne de tun în atacurile asupra forțelor ucrainene, Wagner are și soldați contractuali profesioniști ale căror vieți sunt riscate mai puțin și care primesc mai mult sprijin pe câmpul de luptă, inclusiv din partea armatei regulate a Rusiei.
Foști piloți militari care lucrează pentru Wagner ar intra în această din urmă categorie. Un general în retragere al forțelor aeriene ruse, pe nume Kanamat Botașev, poate să fi fost unul dintre ei.
Botașev a fost doborât și ucis după ce s-a oferit voluntar să piloteze un avion de atac Su-25 în Ucraina. În iunie 2022, un pilot rus într-un Su-25 doborât le-a spus ucrainenilor că este angajat de Wagner.
Piloții mercenari ai Wagner nu ar fi luptat doar în Ucraina. Se pare că Prigojin a trimis piloți și mecanici pentru a sprijini o facțiune în războiul civil din Libia. Comandamentul SUA pentru Africa a declarat în mai 2020 că Rusia a trimis cel puțin 14 MiG-29 și mai multe avioane de luptă Su-24 în Libia pentru a sprijini mercenarii Grupului Wagner.
Armata rusă a rămas fără piloți
Recrutarea foștilor piloți militari cu experiență nu ar fi o mișcare surprinzătoare pentru forțele ruse din Ucraina. Pe lângă celelalte trupe ale sale, forțele aeriene ale Rusiei duc lipsă de piloți bine antrenați.
Deficitul este atât de grav încât forțele aeriene au angajat piloți instructori în luptă, iar asta înseamnă că școlile de pregătire a piloților duc lipsă de profesori calificați.
Ucrainenii continuă pregătirile pentru marea ofensivă programată pentru această primăvară. Convoaie de blindate de producție occidentală se îndreaptă pe drumuri ascunse spre front. Pentru prima oară, au apărut și imagini cu MIG-urile ucrainene care decolează de pe o autostradă, undeva în vestul țării.
În tabăra cealaltă, rușii distrug podurile ca să împiedice eventualele atacuri ale ucrainenilor și să le taie căile de acces. Încearcă, fără succes, să testeze și armele occidentale capturate de la ucraineni, cum e cazul acestui blogger rus care are o armă antitanc de producție suedeză.
Pentru ruși, cele mai periculoase rămân rachetele HIMARS, care au făcut prăpăd în tabăra lor.