Primăria Constanța a anunțat că, începând de marți, 18 aprilie, circulația rutieră va fi reconfigurată până când va fi finalizat noul sens giratoriu amenajat la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu bulevardul Aurel Vlaicu. Noul sens giratoriu va prelua funcția celor din dreptul hotelurilor „Oxford” și „Dobrogea”, iar zona va fi transformată într-un spațiu verde.
Proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost elaborat de municipalitate în colaborare cu reprezentanții Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța și Confort Urban. Modificarea sensului giratoriu a fost avizată de Comisia de Circulație. Reconfigurarea face parte din planul de mobilitate aferent proiectului de reabilitare a bulevardului Alexandru Lăpușneanu, iar finalizarea lucrărilor este prevăzută înainte de începerea sezonului estival.