La data de 17 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești au depistat un bărbat în vârstă de 44 de ani, din județul Galați, pe numele căruia Judecătoria Vălenii de Munte a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Bărbatul a fost condus la Penitenciarul Mărgineni, în vederea executării pedepsei.
Tineri priși în flagrant delict în timp ce tăiau material lemnos
La data de 17 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraşului Plopeni, în timp ce desfășurau activități pe linia combaterii delictelor silvice, au prins în flagrant delict trei persoane în timp ce tăiau material lemnos din punctul Hodoroaga, din comuna Vâlcănești.
Persoanele bănuite de comiterea faptei au fost identificate ca fiind 3 tineri cu vârstele de 17, 17 și 26 de ani, din comuna Vâlcănești.
Materialul lemnos a fost măsurat de un pădurar, rezultând 6 cioate specia salcâm, și una din specia alun, fiind predate Ocolului Silvic Slănic.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori, sin fondul forestier național.
1,04; 0,71; 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, valorile etilotestelor din controalele rutiere
La data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Comarnic, au fost sesizați despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale în cartierul Ghioșești.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat conducătorul auto implicat în evenimentul rutier, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din oraș, care ar fi pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu două autoturisme care se aflau staționate.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Ulterior, în jurul orei 14.00, în timp ce se deplasau pe strada Ștrandului din municipiu, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi, au depistat un autoturism al cărui conducător auto nu avea permis de conducere.
Având în vedere acest aspect, bărbatul în vârstă de 30 de ani, din municipiul Ploiești a fost condus la sediul Poliției Municipiului Ploiești, în vederea continuării cercetărilor.
În urma interogării bazelor de date, s-a constatat faptul că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.
În noaptea de 17 spre 18 aprilie a.c., în jurul orei 00.00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Drajna, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza de competență, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de de 43 ani, din comuna Drajna.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
La scurt timp, în jurul orei 00.30, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Florești, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza comunei Măgureni, au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe DJ 145, condus de un tânăr în vârstă de de 19 ani, din comună.
Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.