Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primele şapte luni, faţă de perioada similară din 2022, ca serie brută, cu 12,4%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 13,1%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
”Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut pe total cu 12,4%. Pe elemente de structură, creşteri au avut loc la lucrările de reparaţii capitale (+33,5%), lucrările de construcţii noi (+10,5%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+10,4%)”, arată datele INS.
Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la construcţiile inginereşti (+33,6%) şi la clădirile nerezidenţiale (+0,4%). Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 6,4%.
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 13,1%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+32,4%), lucrările de construcţii noi (+11,1%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+8,7%).
Pe obiecte de construcţii, creşteri au avut loc la construcţiile inginereşti (+32,8%) şi la clădirile nerezidenţiale (+0,8%).Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 5,6%.
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie brută, cu 3,8%, scădere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (-12,6%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-11,5%). Lucrările de construcţii noi au crescut cu 0,9%.
Pe obiecte de construcţii, au avut loc scăderi la clădirile nerezidenţiale (-9,9%), clădirile rezidenţiale (-3,2%) şi la construcţii inginereşti (-0,7%).
Tomac: Guvernul poate merge mâine la CJUE
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 1,5%, creştere evidenţiată la lucrările de construcţii noi (+6,3%).
Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 5,1% fiecare.
Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti (+3,3%) şi la clădirile rezidenţiale (+0,3%). Clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 6%.