5.1 C
București
marți, noiembrie 5, 2024
AcasăExterneBrigitte Macron și dieta ei care sfidează vârsta. Ce alimente preferă?

Brigitte Macron și dieta ei care sfidează vârsta. Ce alimente preferă?

Articole Similare

Suzuki e Vitara: Primul vehicul electric al mărcii japoneze

În sfârșit, Suzuki face pasul către electrificare completă...

Hyundai prezintă un nou concept: Hyundai Initium

În lumea în continuă evoluție a industriei auto,...

Prima Doamnă a Franței, Brigitte Macron care a împlinit 70 de ani în luna aprilie, continuă să ne surprindă cu energia și aspectul ei tineresc. Dar cum reușește această femeie să își sfideze vârsta?

Brigitte Macron a întors din nou toate capetele atunci când l-a însoțit pe mai tânărul său partener de viață, președintele francez Emmanuel Macron, la primirea Regelui Charles și a Reginei Camilla pentru vizita de stat în Franța.

Cuplul regal britanic a aterizat miercuri în Franța, după ce călătoria lor a fost amânată luni de zile din cauza unor revolte generalizate. Așa că sosirea lor s-a lăsat cu multe emoții, de ambele părți.

Brigitte Macron a purtat un compleu elegant de culoare albastru marin, cu nasturi în formă de ancore. În ciuda faptului că a împlinit 70 de ani pe 13 aprilie, doamna Macron continuă să lase oamenii uimiți de aspectul ei tineresc.

Prima Doamnă este cunoscută pentru simțul ei neortodox al stilului, sfidând costumele tradiționale și purtând haine scurte și cambrate, dar și ținute casual, cum ar fi blugi skinny și pantofii sport, care îi pun în evidență picioarele lungi, până la look-uri elegante și sofisticate, creații ale casei Louis Vuitton. Renumita revistă de modă „Vogue” a descris stilul doamnei Macron ca fiind „o răsturnare de situație în ceea ce privește estetica Chic Bobo”.

Cu toate acestea, nu doar simțul stilului sau bronzul îi conferă lui Brigitte Macron aspectul său tineresc. Prima Doamnă a Franței face sport în fiecare zi, evită mâncarea nesănătoasă și consumă 10 tipuri de fructe și legume pe zi.

În cadrul unui interviu pentru revista „Women’s Lifestyle Magazine S” din ianuarie, Brigitte Macron și-a dezvăluit secretele: „Fac o jumătate de oră de sport pe zi – pe cont propriu, fără antrenor – am o dietă echilibrată și îmi petrec timpul scriind și citind.”

Se pare că doamna Macron consumă foarte multe fructe și legume în fiecare zi, cam dublul cantității recomandate, menținând în același timp o dietă bazată pe carne slabă, salate și pește. Într-un alt interviu, acordat celor de la „Telegraph”, bucătarul-șef francez de la Palatul Élysée, Guillaume Gomez, a dezvăluit ce mănâncă soții Macron într-o zi. „Singurele lor pretențiii? 10 fructe și legume pe zi pentru dna Macron și „fără junk food” pentru soțul ei (cererea ei, nu a lui). La masa președintelui servim numai produse franceze, dacă este posibil. Prioritizând alimentele locale produse la mai puțin de 100 km de Paris”.

Dieteticianul Paula Mee a comentat: „În mod ideal, șapte porții de fructe și legume pe zi – în general trei fructe și patru legume – sunt sănătoase. Știm că populațiile care mănâncă astfel ingerează o mulțime de nutrienți și substanțe fitochimice, care protejează împotriva unor boli precum bolile de inimă, diabetul și cancerele.”

O masă construită în jurul legumelor, fructelor, ierburilor, nucilor, fasolei și cerealelor integrale este cunoscută sub numele de dieta mediteraneană, care este similară cu cea urmată de Prima Doamnă.

Paula Mee a sugerat, de asemenea, că dieta sănătoasă a lui Brigitte este atribuită unor factori culturali: „Francezii sunt deosebit de buni la controlul porțiilor. Sunt renumiți pentru că mănâncă încet și modest Mă îndoiesc că ea mănâncă o mulțime de carbohidrați rafinați și alimente procesate”.

Dar oare Prima Doamnă mănâncă doar legume și fructe? Potrivit lui Chef Gomez, soții Macron se răsfață cu brânză și vin – produse de bază clasice franceze. Soția președintelui nu doar că are o dietă sănătoasă, dar face și Pilates. „Nu folosește greutăți mari, deoarece acestea ar putea să dezvolte prea mult musculatura, ci se concentrează mai degrabă pe exerciții simetrice”, spune antrenorul său personal. Și, ce-i drept, picioarele sale tonifiate sunt admirate atunci când poartă fuste și blugi skinny.

Brigitte Macron a fost adesea criticată pentru vârsta ei din cauza diferenței de vârstă de 24 de ani față de soțul ei, Emmanuel Macron, în vârstă de 45 de ani, cu care s-a căsătorit în 2007.

FOTO: Profimedia

Parteneri