1.3 C
București
vineri, decembrie 6, 2024
AcasăExterneRăzboi în Ucraina, ziua 740. Vladimir Putin, acuzat că vrea să destabilizeze...

Război în Ucraina, ziua 740. Vladimir Putin, acuzat că vrea să destabilizeze Germania

Articole Similare

Război în Ucraina, ziua 740. Duminică, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a făcut acuzații la adresa președintelui Vladimir Putin, susținând că acesta încearcă să „destabilizeze” Germania. Declarația a venit în urma difuzării unei convorbiri confidențiale interceptate între ofițeri germani despre livrări de arme în Ucraina, provenite din surse din Rusia.

Război în Ucraina, ziua 740. Boris Pistorius, aflat la Berlin, a spus în fața presei că este vorba pur şi simplu de utilizarea acestei înregistrări pentru a destabiliza şi pentru a submina „unitatea” Germaniei, descriind totul drept un „atac hibrid pentru dezinformare”.

Război în Ucraina, ziua 740. Rusia duce și un război informațional, susține ministrul german

„Face parte dintr-un război informaţional purtat de preşedintele rus Vladimir Putin”, a afirmat ministrul german. Și a adăugat: „Este vorba de a ne dezbina. Este vorba despre subminarea unităţii noastre. Şi, în consecinţă, noi ar trebui să reacţionăm într-o manieră deosebit de echilibrată, dar nu mai puţin hotărâtă”.

Vineri, o înregistrare audio a unei videoconferințe între ofițeri de rang înalt a fost publicată pe rețelele de socializare, provenind din Rusia.

În această înregistrare, participanții discută diverse aspecte, printre care o posibilă livrare de rachete cu rază lungă de acțiune Taurus către Kiev, fabricate în Germania. Discuțiile vizează condițiile necesare pentru ca forțele ucrainene să poată utiliza aceste rachete și impactul pe care l-ar avea o astfel de livrare.

Sâmbătă, Ministerul german al Apărării a confirmat autenticitatea înregistrării și a recunoscut că aceasta a fost „interceptată”.

Conținutul înregistrării este extrem de problematic pentru Germania, deoarece Berlinul oficial refuză să furnizeze rachete Taurus către Kiev, invocând riscul unei escaladări a conflictului.

Mai mulți răniți în urma unui atac rusesc din regiunea Donețk

Război în Ucraina

Război în Ucraina, ziua 740. Șaisprezece persoane au suferit răni în urma unui atac asupra așezării Kurahove din regiunea Donețk, care a avut loc pe 3 martie.

Două dintre aceste persoane sunt în stare critică. Atacul a deteriorat cel puțin 15 clădiri rezidențiale.

„Kurahove a fost atacat în această după-amiază – inamicul a lovit chiar centrul orașului, distrugând cel puțin 15 clădiri rezidențiale.

Primele rapoarte indică faptul că rușii au folosit o bombă aeriană ghidată”.

Război în Ucraina

Război în Ucraina, ziua 740. Turcia insistă asupra negocierilor dintre Ucraina și Federația Rusă
Hakan Fidan, ministrul de externe al Turciei, a solicitat negocieri pentru încetarea focului în Ucraina în viitorul imediat, insistând că această inițiativă nu implică recunoașterea ocupației teritoriului ucrainean.

Acesta a declarat că a discutat cu Lavrov o serie de chestiuni, inclusiv Ucraina.

„În ceea ce privește Ucraina, credem că ambele părți au atins limita a ceea ce pot obține prin război. Credem că a sosit momentul să începem dialogul pentru încetarea focului”, a spus Fidan.

Ministrul turc al Afacerilor Externe subliniază că desfășurarea negocierilor nu implică acceptarea de către Rusia a ocupației unei porțiuni din teritoriul ucrainean, potrivit pravda.com.

Parteneri