“Lupii Galbeni” au învins în duminica Paștelui, pe teren propriu, scor 2-1, echipa condusă de tehnicianul Dorinel Munteanu, Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii!
“Lupii”au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat fără probleme de Gicu Grozav.
După două minute, Musi a trecut pe lângă majorarea avantajului, iar oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în minutul 37.
Oțelul a înscris prin Maciel, la pauză a fost 1-1, după ce Grozav a ratat singur cu portarul!
Gazdele au înscris golul victoriei în minutul 81, prin Berisha, care a deviat un şut al lui Ţicu, şi Petrolul s-a impus cu 2-1.
În clasament, Petrolul Ploieşti se situează pe locul 5, cu 29 de puncte, astfel, ploieștenii și-au asigurat rămânerea în primul eșalon și în sezonul următor!
Caseta tehnică :
PETROLUL: Zima – Huja, Meijers, P. Papp – Ţicu, Grozav (Işfan 87), Takayuki Seto, Jair (LL. Dumitriu 46), Hanca (D. Radu 87) – Irobiso (Berisha 59), Al. Musi (I. Răducan 71). ANTRENOR: Laszlo Balint
OŢELUL GALAŢI: E. Pap – Zhelev (Adăscăliţei 53), Yabre, J. Cisse, Miguel Silva – Cisotti, Zivulic, J. Lameira (I. Neagu 76) – Maciel (Aly Malle 71), Rusevic (Al. Pop 53), Bodişteanu (R. Tănasă). ANTRENOR: Dorinel Munteanu
Cartonaşe galbene: Zima 36, Berisha 82, P. Papp 87 / E. Pap 10, Maciel 67
Arbitri: Horia Mladinovici – Ciprian Danşa, Valentin Avram – Valentin Porumbel
Arbitri VAR: Viorel Nicuşor Flueran – Mihăiţă Necula
Observator: Sorin Boca
Laszlo Balint – „N-o să vă ascund că a fost o săptămână tensionată”
„Respirăm ușurați. Trebuie să încep prin a-i felicita pe băieți pentru că au înțeles importanța momentului. Trebuia să tratăm acest meci ca pe o finală. Nu am câștigat nicio medalie, în schimb ne-am câștigat liniștea, pe care o pierdusem tot din cauza noastră.
Am pierdut puncte importante, dar astăzi, chiar dacă am fost egalați pe o situație ușor de gestionat, echipa a arătat bine, am avut o discuție la pauză. O să avem un final de sezon lipsit de emoții.
N-o să vă ascund că a fost o săptămână tensionată. Era important să înțelegem ce însemnau aceste puncte.
Am înțeles mereu nemulțumirea suporterilor. În momentul în care ajungi la un club precum Petrolul, trebuie să gestionezi și momentele de presiune. Băieții au arătat caracter, pentru că nu a fost ușor să jucăm cu Oțelul. A lipsit spectacolul, dar cele mai multe jocuri din play-out așa se decid.
Astăzi au lăsat și ultimul strop de energie pe teren, în fața unei echipe foarte complicată. Meritele băieților sunt cu atât mai mari”, a declarat Laszlo Balint imediat după meci!
Sursă foto – FC Petrolul