Pe coasta de vest a SUA se duce de câteva zile o luptă cu cel mai mare incendiu din ultimele 6 luni, care prevede deja o vară periculoasă.
Un factor agravant este faptul că ultimii doi ani au fost foarte umezi, iar vegetația acumulată riscă acum să acționeze drept combustibil, scrie agenția France Presse.
Actualul incendiul, denumit „Post Fire”, a izbucnit într-o zonă rurală, Gorman, la circa 100 km nord-vest de Los Angeles. Focul a ars deja peste 5.900 de hectare în două zile și a dus la evacuarea a 1.200 de oameni, anunță autoritățile americane.
Deși circa 1.150 de pompieri luptă cu flăcările de 4 zile, doar 10% din incendiul era izolat luni la prânz.
Focul s-a propagat rapid din cauza vântului intens și a ars mai ales suprafețe mari de mărăciniș și pajiști muntoase, iar zonele de case au fost până în prezent ocolite, cu mici excepții.
Temerile autorităților provin însă din faptul că alte 15 incendii mai mici au izbucnit în weekend în tot statul California.
„De acum până în iulie, vom avea probabil un sezon de incendii foarte activ, în special la altitudini joase”, avertizează climatologul Daniel Swain, de la Universitatea UCLA din Los Angeles.
Ultimii doi ani au fost cei mai umezi înregistrați vreodată în zona Los Angeles, adaugă serviciul meteorologic din SUA, iar canicula timpurie din acest sezon va favoriza uscarea accelerată a vegetației, care se va transfora în combustibil pentru incendii.
Amintim, la începutul acestei lui iunie au fost stabilite recorduri de temperatură caracteristică începutului verii: 44°C în Las Vegas și 50°C în Death Valley din California.